De-aș putea să scriu poeme pe limbul frunzelor de arin, aș face-o, dar mi-ar fi mai drag un tei încoronat de taine, pe frunzele căruia să înșir trăiri. Ca-n ultima vară a vieții mele să-i cânt serenade la poale, iar ceaiul să fie la fel de aromat, pe cât de halucinogen mirosul florilor. Când îmi va simți leșul rece pe-a sa scoarță, să-și scuture frunzele pe trupul meu, sfârșind astfel îngropată în tot ce am trăit și glăsuit.