ErikA64112

What do you do when you feel like you're drowning, that you're sinking into a depth that doesn't belong to you, but feels like it's yours. The tension grows more and more and you feel how that something, sinking you, fills your body, invades and paralyzes it.
          	That thing called fear, pulls you to the bottom and the end of the ropes, until something breaks. Until you are pulled to the surface by some force, you don't know, you don't know, but you thank him for saving you from drowning. You don't get to thank him, even though he already knows you are, because you're busy, busy coughing up all the fear from the salt you swallowed. Am I the only one who gets this feeling when I'm scared, at least until I get over it?

HelenSabryna

Buna!
          
          Te invit sa parcurgi cartea ''Juramantul''.Sper sa iti placa si daca  este pe placul tau te astept cu opini.
           https://www.wattpad.com/myworks/387032641-juramantul
          
          Liesl s-a născut în anul 1610, în orașul Krane, o bijuterie ascunsă între colinele Transilvaniei, într-o familie de negustori respectați. În acele vremuri, Krane era un nod comercial viu, plin de negustori veniți din toate colțurile țării, aducând cu ei mirodenii, stofe și povești de departe.
          O fetiță micuță, cu părul roșu ca jarul și ochii verzi ca smaraldele ascunse sub frunze de primăvară, alerga desculță pe străzile înguste, prăfuite, purtând o rochiță bej simplă și un șorț negru, murdar de la joaca ei neobosită. Tenul ei lăptos părea să lumineze sub razele soarelui, iar frumusețea neobișnuită îi făcea pe locuitori să oprească privirea, uimiți: niciun saș din oraș nu purtase vreodată trăsături atât de delicate sau ochi atât de pătrunzători.
          Însă nimeni nu știa secretul ascuns în adâncul privirii ei, nici destinul care o aștepta dincolo de străduțele prăfuite și piețele zgomotoase ale Kranei. Liesl era mai mult decât o fetiță, era începutul unei povești care avea să schimbe vieți și să tulbure liniștea orașului.
          
          Liesl alerga printre tarabele din piața centrală, mirosind mirodeniile și pâinea proaspăt coaptă. Rochița ei bej se zbârlea ușor la fiecare pas, iar șorțul negru se mișca ritmic pe șolduri. Ochii ei verzi scânteiau la culorile vii ale stofelor și ale vaselor de ceramică, dar ceva în colțul pieței îi opri pașii.
          Un bătrânel stătea într-un loc umbrit, aproape de peretele vechi de cărămidă, cu mantia întunecată trasă pe umeri. Fața lui era ridată, dar ochii, adânci și pătrunzători, păreau să cunoască mai mult decât ar fi trebuit. În mâinile tremurânde ținea un obiect mic și strălucitor, care pulsa slab, ca și cum ar avea viață.
          
          Iti multumesc ! O zi frumoasa .

ErikA64112

What do you do when you feel like you're drowning, that you're sinking into a depth that doesn't belong to you, but feels like it's yours. The tension grows more and more and you feel how that something, sinking you, fills your body, invades and paralyzes it.
          That thing called fear, pulls you to the bottom and the end of the ropes, until something breaks. Until you are pulled to the surface by some force, you don't know, you don't know, but you thank him for saving you from drowning. You don't get to thank him, even though he already knows you are, because you're busy, busy coughing up all the fear from the salt you swallowed. Am I the only one who gets this feeling when I'm scared, at least until I get over it?