"Când călătorul nu ivește descrierea înțeleaptă se pierde în văzduhul apusului de cerneală invizibilă. Poate trece un minut, minutul sacrificării pentru spiritul zburdalnic. 
Anii se tot scurg în venele izolatului, ca pumnalul înfipt în pielea goală. Trupul slăbește și cere îndurarea, sufletul se izgonește în uitare de sine. Nu cere decât o rugăciune pentru a mai putea varsa lacrimi și în deceniul lumii de apoi. 
Călătorul muritor se întoarce după nemurirea hotarelor poetice, dar nu găsea noaptea, și nici zorii zilei. 
E târziu să mai speri la tine însuți când deja nu mai e nimic."