gândesc dezordonat, mă înconjor cu foi pline de mâzgâlituri, dar scriu povești de dragoste pentru că eu fug de ea. nu-i nevoie să vezi ca să știi ce eșecuri au transformat oamenii în obiecte. nu sunt ștearsă, nici slăbită de lucruri pe care nu le știu, sunt doar închisă între coastele cuiva. am totul sub control, mai puțin propria-mi viață. 

arta devine un clișeu greu de controlat, îngropat în idei stereotipice și dorințe egoiste. de aceea te acuz pentru cerul albastru. 

kalp kırma ve mayın șifa. 

îmi plac cărțile clișeice pentru că oamenii, în sine, se pliază pe stereotipuri, doar că se deviază, înfloresc și se adună într-un boboc unic. totuși, mărturisesc că aș prefera să mă zgâiesc la zăpada de aprilie decât să citesc. 

îmi fac loc printre vene, mă așez comfortabil la dreapta inimii tale și-apoi scap de sub control. smulg în nebunia sadismului fiecare celulă în plecare, căci nu sunt loială, sunt o fugitivă minciună îmbracată în cuvinte jalnice.