Iris Styx

Las-o să iasă, mi-ai zis cândva, 
          Dar ai uitat cât sunt de egoistă cu simțirea mea.
          
          Suferință o închid în mine, o multiplic și o compresez.
          Să doară mai tare doar pentru mine,
          Să-mi spună că trăiesc cu adevărat 
          Și nu mă îmbăt mereu cu apă rece.
          Să-mi arate totalitatea reflexiilor unei oglinzi sparte 
          Și toate formelor pe care le poate avea o realitate.
          
          Fericirea vreau să o țin, dar e prea fluidă 
          Și-mi scăpa printre zâmbete și clipiri.
          La final de râset, când obrajii dor 
          Pare că ceva lipsește din decor 
          S.o fi scurs prea mult, prea repede?
          Iar mi-a alunecat printre degete?
          
          ~Egoism în emoții~
          
           
          

Știu că dacă mai era nevoie de un an l-aș fi oferit fără ezitare, unu și-ncă unul și-ncă unu, până s-ar fi terminat. Apoi aș fi luat.o de la capăt, dar...
          Între noi a există mereu un dar.
          Tu îi scriai lui poezie despre supernove, în timp ce pentru mine ele se nășteau în ochii tăi. Zâmbetul tău se dubla când îi reperai privirea, în timpul ce eu mă rupem în două.
          Îmi povesteai cu atât entuziasm despre cât de genial este, iar eu mă miram de cât de îmbătată ești de amor, întrebându-mă "oare în halul ăsta fac și eu?"
          Jumătate din mine nu puteam decât să se bucure pentru fericirea ta, dar cealaltă... A ajuns să urască atât de mult încât anula fiece fărâmă de viață.
          Între noi va fi mereu un gol, un dar ce niciodată nu va putea fi anulat pentru că ai fost unica pe care o validam în timp ce eram persoana în fața căreia îl valida.

Viața e dată dracu ', dar  scrie. Habar nu are  ce se întâmplă când cuvintele sunt așternute pe hârtie, când mușcă din spațiu, când fulgeră în lumină, când gândurile ce-ți izvorăsc în minte pot fi urmărite imediat cu ajutorul cuvintelor nespuse  ce încurajează și mai mult gânduri și mai multe cuvinte să le urmeze. Căci doar scrie spre a se elibera și citește spre a înțelege.

 
          
          Cândva demult
          poate înainte ca sunetul să devină cuvânt sau poate puțin după
          a existat pe foaie o mică pată de cerneală lipsită de sonoritate
          căci nimeni nu s.a încumetat să-i ofere șansa de a fi auzită
          și așa micul simbol al începutului devine pecetea sfârșitul
          dar cu timpul 
          pentru așa numitul puncut ceva nu se simțea corect 
          părea șters și incomplet 
          mereu cel ce încheia ideea nelăsând loc de ceva în plus 
          o fărâmă de adevăr pe lângă atâtea metafore ce sună bine
          până într-o zi 
          când poetul așezat la pupitrul pentru a scrie
          picură la final de vers un strop în plus de cerneală
          punctul profitând de această posibilitate 
          se prelinge în josul paginii devenind cea dintâi virgulă 
          o dovadă a rebeliunii și a continuității deoarece orice punct poate deveni o virgulă 
          pentru că nu există un adevărat sfârșit
          niciodată de tot, niciodată până la capăt 
          
          
          

Dacă te-aș defini
          Ai fi cel mai liniștit haos
          Ce l-aș fi putut întâlni,
          Cel mai frumos cosmos.
          
          Ai fost, și-mi vei fi
          Cu obrajii mereu garofii,
          Dulcea-mi de vară mireasmă,
          Cea mai mare teamă.
          
          Singura-mi absurdă muză,
          În confuzia difuză, călăuză
          Cu o gândire obtuză
          Ți-am căutat mereu o scuză.
          

Eu gătind frumos niște paste, mă trezesc cu mama, foarte serioasa, spunându-mi că avem de vorbit. După vreo douăzeci de minute în care îi ascult atentă monologul despre alcool, țigări și droguri mă decid să o întrerup și să întreb : Ce legătură are asta cu mine, sigur nu ai greșit copilul?
          
          — Atunci explică tu ce căuta ăsta în dulapul tău! spune și îmi arată un pliculeț și atunci parcă mi s-a aprins un beculeț deasupra capului.
          
          — Aaa, deci de aia mi-a ieșit checul pleoștit, am uitat praful de copt.
          
          Ce să mai zică și mama acum?
                                                   ***
          Numai dulapul meu ascunde tot felul de "comori"? :)
          

Îți mulțumesc din suflet pentru voturi și pentru timpul tău! O seară minunată❤️

Voturi și follow într-o singură seară?
          Oficial mă faci să plâng, jur. 

Omg, mulțumesc ENORM pentru voturi. Nu ai idee cât înseamnă pentru mine. Mi-ai făcut ziua mai bună!! ❤️

Privesc spre Soare
          Și văd doar un eșec,
          O ultimă viață să te iubesc
          Și în lumina ta să mă înec.
          
          Să nu mă reînvii
          Iar și iar, zile la rând
          Să nu mai fim, să nu mai fii
          Alte stele să nu mai plâng.
          
          O ultimă eclipsă, îți cerșesc,
          Cu tine să mă desfăt,
          Și cu iubirea-ți să mă îmbăt,
          Încă o dată să-o trăiesc.
           
          Hai, printre stele să valsăm,
          Apoi iubirea să ne-o uităm.
          Un ultim sărut să contemplăm
          Și dimineață să nu mai existăm.