JunimeaLiterara

Am renunțat la tot,
          	La toate acele clipe trecătoare
          	Nu mai nimic de pierdut; 
          	Am devenit un recipient gol
          	Fără ură și fără iubire.
          	
          	Am devenit plumb rece
          	Casant și impermeabil, 
          	Ce tace și iar tace. 
          	Știe că fiecare sentiment
          	Îi doar o invenție a unui om plictisit,
          	Unui om care-și ascunde amorul gri bolnăvicios 
          	Sub copertina unei măști.
          	
          	Te-am iubit și pe tine, 
          	Cum te-am iubit și pe tine
          	Nimic în plus și te-ai făcut ostilă și ostil
          	Am devenit un mine 
          	O ființă întunecată 
          	Care va urî tot cei mai frumos și mai himeric
          	De cât viața în conceptul ei dezolant
          	Trist și melancolic 
          	Vei deveni un nimic total perfect abstract 
          	Și tot nu vei înțelege cei cu tine…
          	
          	Mi-am ales drumul singur ne îndrumat,
          	Mai bine zis plictisit de sfaturile orbeștii
          	A celor oameni care sunt plătiți cu ora și minutul 
          	Să asiste la căderea unei stele…
          	La căderea mea din paradisul himeric al imaginației lor.
          	Eu văd lumea neagră și mi-aș dori să fie nuanțe de un gri 
          	Dar aceasta dorința mi-a fost luată de acest mimic 
          	Cel numim Dumnezeu sau altă făptură dezolantă asemenea lui.
          	Eu însumi îmi sunt propriul călău, propriul doctor…
          	Și n-am nevoie să simt fericirea 
          	Pe care o pot vedea pe chipul tău rece 
          	Plin de griji o ciumă pe fața ta 
          	Cum e și pe a mea…
          	
          	Te urăsc și te urăsc fiindcă ești o copie a noastră
          	Un recipient gol umplut de ura și minciuni.
          	Te urăsc fiindcă nu mai nimic de pierdut,
          	Te urăsc fiindcă îmi place acest cuvânt disproporționat
          	Care se regăsesc ultimele noastre păcate 
          	Te urăsc fiindcă mie mai comod a urî 
          	De cât să-ți dau o palmă
          	Și apoi să mă desfăt în neștiința ta din uimirea de chipul tău 
          	Plin de ură ca am îndrăznit să arunc un fir de praf 
          	Pe chipul tău angelic perfect 
          	Să mori tu, ești doar o ființă mai nesemnată!
          	
          	

JunimeaLiterara

Am renunțat la tot,
          La toate acele clipe trecătoare
          Nu mai nimic de pierdut; 
          Am devenit un recipient gol
          Fără ură și fără iubire.
          
          Am devenit plumb rece
          Casant și impermeabil, 
          Ce tace și iar tace. 
          Știe că fiecare sentiment
          Îi doar o invenție a unui om plictisit,
          Unui om care-și ascunde amorul gri bolnăvicios 
          Sub copertina unei măști.
          
          Te-am iubit și pe tine, 
          Cum te-am iubit și pe tine
          Nimic în plus și te-ai făcut ostilă și ostil
          Am devenit un mine 
          O ființă întunecată 
          Care va urî tot cei mai frumos și mai himeric
          De cât viața în conceptul ei dezolant
          Trist și melancolic 
          Vei deveni un nimic total perfect abstract 
          Și tot nu vei înțelege cei cu tine…
          
          Mi-am ales drumul singur ne îndrumat,
          Mai bine zis plictisit de sfaturile orbeștii
          A celor oameni care sunt plătiți cu ora și minutul 
          Să asiste la căderea unei stele…
          La căderea mea din paradisul himeric al imaginației lor.
          Eu văd lumea neagră și mi-aș dori să fie nuanțe de un gri 
          Dar aceasta dorința mi-a fost luată de acest mimic 
          Cel numim Dumnezeu sau altă făptură dezolantă asemenea lui.
          Eu însumi îmi sunt propriul călău, propriul doctor…
          Și n-am nevoie să simt fericirea 
          Pe care o pot vedea pe chipul tău rece 
          Plin de griji o ciumă pe fața ta 
          Cum e și pe a mea…
          
          Te urăsc și te urăsc fiindcă ești o copie a noastră
          Un recipient gol umplut de ura și minciuni.
          Te urăsc fiindcă nu mai nimic de pierdut,
          Te urăsc fiindcă îmi place acest cuvânt disproporționat
          Care se regăsesc ultimele noastre păcate 
          Te urăsc fiindcă mie mai comod a urî 
          De cât să-ți dau o palmă
          Și apoi să mă desfăt în neștiința ta din uimirea de chipul tău 
          Plin de ură ca am îndrăznit să arunc un fir de praf 
          Pe chipul tău angelic perfect 
          Să mori tu, ești doar o ființă mai nesemnată!
          
          

rontobaur

vad gorillaz acolo

rontobaur

la imaginea de profil
            oof
            doar caută gorillaz pe yt
Reply

JunimeaLiterara

Fie care “Poemns” sunt o poarta spre alte lumi. Îți dă ocazia să fi tu cu tine însuți să te redescoperi și să devi o persona mai buna. Lucrul acesta urmăresc eu in poeziile mele, da, știu ca nu-s cele mai stilizate, fiecare poem ii făcut sa îl înțeleagă fiecare om și cerșetorul de pe strada. Simplitatea unei poezii nu arată ca nu-i nesemnata. Pentru aceasta simplitate scriitorul sta ore sa ajungă la varianta care ii aduce multumirea. 
          https://my.w.tt/6D6uAI2WMW

JunimeaLiterara

Salut lumea am publicat o noua poezie se numește “Moartea unei stele”.
          Poezia aceasta nu are nevoie sa fie descrisă, ii ea asta este cea ce contează.
          Vă va plăcea suta la suta sa treceti pe la ea.
          Va inbratisez pe toți și abia aștept sa mai citesc ceva nou care sa mă facă sa scriu o recenzie in Junimea.