...Ai iu- nu... ai avut vreodată sentimente pentru cineva care nu erau iubire. Nu erai îndrăgostit, nu era atracție, nu era plăcerea unei companii. Ești ceva confuz. Ești ceva legat de acea persoană, ești ca spânzurat, când mai strâns, când mai domol. Și e atât de ciudat și atât de enervant și nu poți să te salvezi de acea situație. Și te ridică și te îneacă și te înnebunește.
Ai vrea să ști că și ea e acolo cu tine și vă întrebați amândoi ce sunteți, dar ști că doar tu îți pui acea întrebare. Nu-i pasa ca ție. Nu stă să se gândească.
Dar eu mă gândesc mult. Prea mult. Și trebuie să-mi amintesc mereu că suntem doar prieteni și uneori uit. De dor. De durere. De nervi. Și mă aștept să-mi răspundă frumos, să-mi alinte sufletul, dar el mă trădează.
Și știu, nu sunt singura pentru el. Nu sunt de neînlocuit. Dacă ar fi ceva între noi, nu ar exista loc de alte persoane. Dar el nu gândește la fel. Și există.
Mă torturează căci se joacă cu inima mea și îi permit pentru că doar el îmi bucură zilele, dar nu e de ajuns. Îl vreau doar al meu. Și râd. Cât sunt de proastă? Că știu unde duce, ce așteptări să am și nu îi pun capăt.
Doar prieteni. Mai mult de atât. Mai puțin decât îndrăgostiți, mai puțin decât iubiți.
Și sunt complicată. Și e, așa - un fel de dezamăgire în mine. Că nu ajungem nicăieri și mă fac praf și mă împrăștii...
("Gânduri". A.K.)
