Lunarosie11010

Bună, suflete pierdute 
          
          Știu că a trecut ceva timp și poate așteptați un semn de la mine. Adevărul e că trec printr-o perioadă mai dificilă și, pentru prima dată, nu simt că pot scrie din inimă așa cum îmi doresc.
          
          Creierul meu a zis ceva de genul: „Gata, eu iau o pauză. Te descurci tu.”
          Și sincer… are dreptate.
          
          Nu vreau să vă ofer capitole scrise pe fugă sau forțate. Povestea asta merită emoție, adevăr și bucăți din mine — iar acum simt că am nevoie de puțin timp să mă adun, să respir și să-mi regăsesc inspirația.
          
          Vă mulțumesc enorm pentru răbdare, pentru mesaje și pentru că sunteți aici. Revin de îndată ce o să-mi recuperez creierul (care, sunt sigură, e pe o plajă din Bahamas cu un cocktail în mână).
          
          Până atunci, aveți grijă de voi 
          — Luna 

Bunaa, ai vrea sa facem readxread?

Bunaa, suflete pierdute! 
          
          Am un anunț important pentru voi. Nu știu dacă ați așteptat sau nu, dar eu sincer deja așteptam să vă spun că pe data de 10 octombrie voi publica următoarea mea carte "Spune-mi că mă urăști!". Este ceva diferit față de ce am scris până acum și este ceva mult mai grozav. Sper să o iubiți așa cum o fac eu, dar până atunci pregătiți-vă să ardeți împreună cu mine. Mă puteți găsi și pe instagram red.moon.author deja am postat un trope & cover reveal. 
          
          Vă doresc un weekend plin de soare! ❤️

Oamenii… niște ființe care se pretind raționale, dar care nu știu ce înseamnă empatie, compasiune sau măcar bun simț. Trec pe lângă suferința altora ca și cum nu ar exista, ca și cum viața celuilalt nu valorează nimic. Fiecare pas pe care-l fac fără să-și pese este un pumn în stomac pentru cine are inima întreagă.
          Îmi vine să urlu la ei, să le scot cuvintele din gură și să le arăt cât de mult rău fac fără să clipească. Indiferența lor ucide mai mult decât mâinile lor. Nu mai există limite, nu mai există bariere — doar o goană oarbă după propriul confort, ignorând lumea întreagă.
          Mă înfurie până la os faptul că unii oameni se numesc „ființe” și totuși nu știu să simtă. Nu vor să simtă. Nu vor să gândească. Nu vor să fie responsabili pentru nimic, pentru nimeni, pentru nimic din ce fac. Câte dureri trebuie să provoace? Câte suflete trebuie să calce în picioare pentru a înțelege că răul lor e real?
          Oamenii… fără inimă, fără remușcare. Dacă aș putea, le-aș smulge indiferența ca pe o boală și le-aș arăta ce înseamnă să simți. Dar nu pot. Tot ce pot face e să țin furia asta în mine și să nu uit niciodată. Animalele rămân loiale, oamenii își vând sufletul fără regrete. 

Hei, suflete pierdute! 
          
          Am zis să vă dau un mic update, pentru că țin secretul ăsta de ceva vreme și mă mănâncă degetele să vă spun. De câteva luni lucrez la o carte dark (da, genul acela care îți dă fiori și fluturi în stomac în același timp ).
          
          Acum, trebuie să fiu sinceră cu voi: nu scriu la ea în fiecare zi, pentru că facultatea îmi mănâncă o mare parte din timp și energie. Dar de fiecare dată când revin la poveste, pun tot sufletul meu acolo. Nu vreau să mă grăbesc, pentru că vreau să iasă ceva frumos, intens și exact așa cum mi-o imaginez eu.
          
          Așa că, cel mai probabil, povestea o să fie gata în octombrie. Știu, știu, pare totuși un pic de așteptat, dar vă promit că o să merite să fie citită cuvânt cu cuvânt.
          
          Între timp, încerc să nu o fac atât de întunecată încât să vă trebuiască lanternă ca să citiți , dar nici prea luminoasă – doar e dark romance, nu comedie romantică cu unicorni.
          
          Mulțumesc că sunteți aici și aveți răbdare cu mine. Vă jur că mă motivează enorm să știu că așteptați ceea ce scriu. Vă trimit o îmbrățișare virtuală și… poate și un teaser curând, dacă mă simt suficient de drăguță. 
          
          Sper să aveți un weekend minunat! ☀️

multumesc de urmarire

Uneori simt că mă sufoc, că nu mai am energie pentru lumea asta. Dar totuși, inima mea continuă să bată și să aștepte ceva ce a plecat. Pentru că așa sunt eu.
          Nu mi-am arătat niciodată sentimentele, dar dacă am făcut-o o dată, înseamnă că ai contat pentru mine. Singurătatea mi s-a întipărit în oase și în vene.
          
          Când am vrut să vorbesc, am fost judecată, pentru că așa sunt oamenii — ființe frustrate și oline de ură. Oare viața asta se va schimba vreodată?
          Oare voi avea vreodată curajul să spun ceea ce simt? Nu cred. Pentru că sufletele de pe acest pământ au început să se urască între ele.
          
          Mi-au spus să deschid ochii, să nu mai visez mereu la prinți pe cai albi, ci să văd realitatea. Am deschis ochii, iar acum vreau să dorm înapoi.
          
          Noi, oamenii, am uitat cum să trăim. Am uitat cum e să stai cu o persoană fără să-ți pese unde ești, doar să fii acolo. Am uitat că un zâmbet și o privire caldă pot schimba o viață. Am ajuns să mergem fără să ne uităm în jur, doar în față.
          
          Un simplu om te poate schimba.
          
          Și da, voi continua sa cred ca iubirea încă există! Pentru că oricât de aș fi rănită nu renunț la ceea ce simt! 

Îți mulțumesc pentru voturi draga mea!❤️

Mulțumesc pentru voturi ♥️

Buna!☺️
          Mulțumesc mult pentru voturi iubita
           (din nou)❤️