Nu cred că are rost să spun despre partea fizică, şi nici câţi ani am(preferinţă personală), până la urmă personalitatea este cea care contează.
Mă cheamă Adrian Ştefan, sunt un băiat destul de calm şi mi se spune des că am o faţă gânditoare, chiar dacă de multe ori mă uit pe pereţi cu mintea complet goală.
Sunt rece cu majoritatea oamenilor şi nu mă interesează oamenii „normali”, sunt interesat în mod special de cei care au calităţi ieşite din comun şi o percepţie asupra vieţii bine conturată. Cel mai mult urăsc persoanele care stau în „cochilia” lor și se feresc de orice le-ar putea schimba percepția și fug de întrebări care le-ar zdruncina credința.
Ştiu că din ce am zis mai sus par un înfumurat, dar nu sunt aşa, am vrut să subliniez că pur şi simplu evit persoanele cu care nu pot avea o conversație satisfăcătoare, genul de persoane care te întreabă „ce faci” de dragul de a o face, sau care vorbesc mult și fără rost.
Îmi place să ascult problemele altora, să le dau un sfat dacă pot, dar nu îmi place să-mi spun problemele mele sau să fiu ajutat. 
Urăsc oamenii care nu fac nimic, dar își plâng de milă. Urăsc oamenii care așteaptă ca tu să faci ceva ca să le fie lor mai bine, chiar dacă asta înseamnă să te sacrifici tu. Urăsc oamenii care nu se implică în lucrurile care îi interesează în mod direct și le afectează viețile.
Acum să zic și despre ceva ce-mi place :-?
Iubesc iarna, peisajul alb și lipsit de viață, iubesc să scriu despre iarnă, chiar dacă nu îmi iese nimic bun și șterg tot ce scriu.
Iubesc iernile de iarnă geroase cu lună plină, când mă plimb într-o seară geroasă sub lumina lunii pur și simplu simt că trăiesc.
Deja m-am lungit și nu cred că are rost să vă plictisesc și nici voi nu cred că aveți chef să citiți lucrurile spuse de mine.