Nu prea știu eu de ce consider că ar trebui să-mi pun o descriere abia după câțiva ani de când am wattpad, dar nu e bai, că nu e singura decizie fără sens pe care am luat-o în viață.

Pe la 15 ani când Biencuța scria ea povești nemuritoare despre viață și toate alea, crezându-se o descendentă de-a lui Freud cu influențe de-a lui Dostoievski (dont fool yourself, din păcate n-am apucat să citesc o carte cap-coadă de-a lui, dar m-am gândit că va da bine numele), ajungeam să scriu tot felul de descrieri ciudate. Vă dați seama că atat de importantă mă credeam încât să bag citate d-alea „Cine simte nevoia să mă cunoască, o va face, fără să scriu eu o descriere!"?


Ok, babe, moldoveanca din mine i-ar spune vreo 2 vorbe mai pe șleau, dar mno, educația.

Acum Biencuța de la aproape 20 de ani (she is still a Biencuța, thanks) vă spune să nu încercați prea mult. E ok, probabil nici la 27 de ani nu vom ști ce naiba facem cu viața noastră. Nu vă panicați atât de tare să vă căutați sensul, că nu-l veți găsi. Doar căutați să faceți activități care într-un punct al vieții simțiți că rezonați cu ele și că vă reprezintă. Ulterior va urma o înlănțuire a unor evenimente ce te vor caracteriza ca om și voila! Uite cum și-a găsit mititelul/mititica scopul în viață.

Hai că nu e greu! Mai revin pe la 23 cu alte filosofii. Dacă nu murim între timp, ofc