De ce sunt bună la dat sfaturi altora, dar când vine vorba de dat sfaturi mie, sunt incapabilă de așa ceva?

Între "a știi" și "a cunoaște" o persoană, există o diferenţă, cel puţin în capul meu. "A știi"o persoană înseamnă să știi chestii, aparent mărunte. Să știi că e supărată atunci când nu mai vorbește cu tine, că e fericită atunci când râde, să știi că e tristă când are izvoare de lacrimi pe obraji. "A cunoaște" o persoană înseamnă să știi că lacrimile de pe obrajii persoanei respective nu sunt de tristeţe, ci de bucurie. Să știi că dacă râde, probabil în suflet are o furtună de sentimente și lacrimi. Eu personal, nu am lăsat decât două persoane să mă cunoască. Nu vă gândiţi la baieţi, acele persoane au fost cele mai bune prietene ale mele. Acum, drumurile noastre nu mai sunt la fel de luminoase, pline de flori si lucruri frumoase. Probabil că peste puțin timp nu ne vom mai vorbi deloc, dar încă m-aș băga la bătaie pentru ele. Și oricând aș fi gata să le iau apărarea. Eu le-am cunoscut, ele m-au cunoscut. Cu toate astea, nu ne mai vorbim prea des și atunci când o facem ori ne certăm ori mă simt exclusă din discuţii. Îmi este dor de acele seri în care plângeam la telefon, spunându-ne ofurile. Vă doresc să aveţi o soartă bună. Nu uitaţi că sunteţi încă prietenele mele, chiar dacă nu ne mai vorbim cum o făceam la început.
  • În lumea mea perfect de imperfectă
  • Se ha unidoAugust 26, 2017


Último mensaje
Pisoias_pufos Pisoias_pufos Aug 08, 2020 03:02PM
După mult timp în care nu am mai dat niciun semn de viață, am revenit. Și după mult timp în care eram în dubii cu scrisul, am decis că merită să continui.Având în vedere că aveam capitolul scris de...
Ver todas las conversaciones

Historias de Geo
Păcatul iubirii de Pisoias_pufos
Păcatul iubirii
Evolette își scria durerea. La fel de bine însă, își scria și fericirea. Jurnalul ei cu copertă din piele mar...
ranking #316 en mister Ver todos los rankings
Monștrii de la miezul nopţii de Pisoias_pufos
Monștrii de la miezul nopţii
Nimic nu e ceea ce pare. Oamenii nu sunt de încredere, iar lucrurile pe care crezi că le stăpânești, îți sca...
ranking #376 en supranatural Ver todos los rankings
Descrieri de Pisoias_pufos
Descrieri
Am văzut o gramadă de cărţi cu coperţi, personaje etc. Nu am văzut o carte cu descrieri pentru cărţi. Ac...
ranking #19 en descrieri Ver todos los rankings
1 Lista de lectura