,,...că numai omul sărăcit în duh și femeia îngelozită mai cred că dragostea umblă cu capul spart și cu mintea la călcâie sau că aprinde foc cu vâlvătăi taman când e soarele la zenit, de acela pe care i se căşună nu mai vede lucrurile cu amăruntul şi, bine sau rău, aşa căscând ochii în jur, mai apoi, știe strigoii care se duc și care vin trâmbițând pentru o nouă Facere, dar asta e la dragostea mare care a fost și mai e la moarte iar Facerea e numai Una..." (fragment pierdut din Pravila)