"Am revenit... nu știu dacă mi-a simțit cineva lipsa, oricum eu nu am fost niciodată prezent, am fost o umbră a miilor de cuvinte pierdute în caietele liniare de istorie, geografie, informatică, matematică... am fost un nimeni, dar ceea ce am spus prin tăcerea mea i-a făcut pe alții să însemne ceva, altceva... "Cine sunt?" sau poate... "Ce sunt?"... nu știu, poate doar un izvor bătrân ce în ultima vreme a fost secat de o viață monotonă, plictisitoare... am încercat să mă descopăr, să înțeleg de ce sunt aici, de ce respir, care este rolul meu, oare am un rol? Am scris ceea ce am simțit atunci, dar nu m-am oprit din scris pentru că nu am mai avut ce să mai simt... sau poate că da! EA a fost muza, apoi, când a plecat m-am simțit gol, toate cuvintele tăcute de pe acele mii de rânduri, din zecile de caiete liniare începeau să dispară treptat... iar apoi toate paginile scrise de tăcerea mea, au fost golite de timp... dar nu mai sunt albe, acum acea culoare gălbuie le-a cuprins, au îmbătrânit! Nici timpul meu nu stă în loc... Din nou mă cuprinde acea tăcere a creativității interioare... oare a apărut o altă EA? Oare sunt din nou îndrăgostit? Sau e doar ecoul acelui glas stins ce implora timpul să stea în loc măcar pentru câteva secunde în plus... Un singur lucru știu sigur... s-au întâmplat atâtea lucruri în lipsa mea... am construit o viață reală, precisă, în care tot ceea ce fac are sens... Dar nu, nu sunt eu acel om! Eu nu sunt monoton, eu nu caut răspunsuri la întrebări, nu cercetez, nu gândesc...  eu simt! E singurul lucru pe care pot să-l fac, nu perfect, este adevărat, dar cine e perfect? Ce este perfecțiunea? Sunt acel visător, mereu cu capul în nori, un visător ce își trăiește viața prin creație și își crează singur viața... acel visător ce atinge pământul doar cu vârful picioarelor! "Tu cine ești?" sau "Ce ești?"... Pentru că eu sunt sigur că sunt doar un "sac de pământ" plin de sentimente și emoții...