Nu mă tem de întuneric pentru că el nu există. Asta o demonstrează și Albert Einstein prin simpla explicație că întunericul nu este altceva decât lipsa luminii. Întunericul nu poate fi mai întunecat, în timp ce lumina poate fi chiar orbitoare. 
 De altfel, probabil că nimeni sau măcar nu mulți, pot concepe o lume opusă celei în care trăim, o lume irațională în care îți este teamă să te culci după ce ai stins lumina de frică ca nu cumva, să auzi cum podeaua începe să scârțâie sub greutatea unor picioare nevăzute, imediat după ce ușa dulapului tău a încetat să se mai deschidă, sau pur și simplu să te trezești în miezul zilei, constatând că afară este întuneric iar tu nu visezi. Evident, te vei gândi imediat la o explicație, chiar dacă în final aceasta nu îți va mai fi de nici un folos. 
 Nu mă voi teme de întuneric atâta timp cât el nu are vreo putere asupra mea. Această lipsă de lumină va fi în mare parte rodul imaginației mele așternute în cuvinte bine alese care să vă aducă la stagiul de a avea insomnii, sau coșmaruri pe întreaga durată a viselor. 
 Vom explora împreună partea întunecată a propriei mele minți, demonstrând în final că totul a fost doar o iluzie datorată acestei propriu-zise "lipse a luminii", așa cum iluzii ajungi să ai pe timpul nopții, numindu-le mai apoi fantome. 
 Nu am scris până acum o carte care să vă ducă la senzații de frică, cele câteva povestiri de mai jos (excluzând poezia), fiind doar un antrenament pentru ceea ce va urma să vină, însă prezentul acestor rânduri se află chiar în viitorul apropiat așteptând să vă fie arătate ochilor.
  Dar până atunci, fiți cu ochii în patru căci, necunoscutul e mai mult decât ceea ce pare.


Oameni buni, dacă mă întrebați de motiv atunci când vă dau follow, nu garantez că veți rămâne pe lista celor pe care îi urmăresc, foarte mult timp.