Fără să vreau, natura îmi poartă atunci gândul, nu ştiu cum, la câte o fată
ofilită, plăpândă, dintre cele la care şi tu, cititorule, priveşti uneori cu milă,
alteori cu un fel de dragoste şi compătimire, sau pur şi simplu nici nu o iei în
seamă, dar care se întâmpla pentru câte o clipă, deodată, ca întro taină, să se
facă nespus de frumoasă, încât tu însuţi rămâi mut de încântare şi, fără să
vrei, te întrebi: ce putere a ştiut stârni atâta strălucire în aceşti ochi trişti şi
îngânduraţi?