E greu...
E greu să te știi parcă într-o altă lume...
Într-o lume în care totul e pentru nimic și nimic pentru tot...
E greu să lupți cu tine, cu ei, cu toți...
Cu toți aceia pe care-i iubești și vrei să-i vezi umblând pe aur...
Te zbați, te frămânți, te doare din ce în ce mai tare...
Să vezi ceea ce încă nu se vede...
Să auzi ceea ce încă nu se aude...
Să te înfiori mereu la fiecare urlet al lor din flăcări...
Iar ei nici măcar nu știu...
Nu știu că va fi ceea ce încă nu este...
De aceea e greu, foarte greu...
Să trăiești, să zâmbești, să iubești!
Să iubești ce nu se poate iubi...
Să zâmbești când durerea zdrobește inima...
Să trăiești pentru Adevărul ce te va ucide...
Te va ucide în suflet și te va atinge cu suflarea Sa...
Cu suflarea ce l-a trezit pe Adam și va zdrobi pe Vrăjmaș...
Pe Vrăjmașul care fură toată seva de viață, bucurie, Bine...
E greu...
E greu, dar știu un lucru: GREUL NU E VEȘNIC!
Și dacă e greu acum, e pentru faptul că armura nu trebuie să lucească...
Ci trebuie măcinată, deformată, ca dovadă că Lupta e câștigată...
Lupta vieții, a credinței, a iubirii, a binelui, a adevărului...
Deși e greu, sper...
Aceasta e Speranța mea: NICIDECUM N-AM SĂ TE LAS; CU NICIUN CHIP NU TE VOI PĂRĂSI!
Semnat -DUMNEZEU-