Sticss

      Fac ce fac.. și tot mă întorc aici. Nu îmi vine să cred cum trece timpul. Când am intrat prima oară pe aplicația asta nici prin cap nu mi-a trecut că mă vor lega mai târziu atâtea momente, persoane de ea.. și totuși, deși e o zi tristă pentru mine, mă întorc aici cu gândul de a scrie din nou. Tocmai tristețea mi-a dat un imbold să revin. Am pierdut o persoană dragă fix acum un an, cineva care mereu m-a susținut și a fost mereu "umărul pe care am plâns". Și urmează să încep cât de curând o carte, povestea nu va avea legătură cu el, însă îi va fi dedicată. Vor exista totuși mici pasaje ce vor fi inspirate din amintiri și din modul lui de a fi, de cum m-a făcut să mă simt.. Această carte îi va fi dedicată drept mulțumire pentru fiecare moment în care a fost lângă mine.. Pentru că a însemnat și încă înseamnă enorm pentru mine, pentru că amintirile rămân chiar și atunci când oamenii nu mai sunt.
          	
          	       Când am venit aici eram o copilă cu o pasiune pentru scris, am legat prietenii, am vorbit cu destui oameni. Am făcut chiar parte dintr-o campanie foarte faină la un momentan dat. Poate o să vorbesc despre ea altădată. Am crescut cu aplicația asta, cu diferite cărți și persoane de aici.. Mă uit în spate și realizez că am ajuns la facultate, că am crescut, că poate nu îmi mai plac lucrurile care mi-au plăcut cândva. Am zis că plec definitiv.. că nu mă mai întorc și totuși, uită-mă aici scriind..

riteskth_

stiu exact despre cine vorbești si nu am cuvinte sa îți spun cât de mult apreciez ce ai zis si o sa faci, si cu siguranța el ar fi apreciat la fel de mult. o sa fiu aici sa te susțin! <3
Reply

-venom_women

@Sticss după ani de zile, uite-mă, revenind aici, poate nu cu același entuziasm pe care îl aveam acum câți ani? 7? 8? Maybe less or more. Nimic schimbat. Doar niște amintiri și o perioadă de credibilitate oarbă în oamenii pe care îi consideram prieteni. Viața e un cerc, vicios poate, de multe ori. 
Reply

-blonda01

I m still here, drăcușor cu cornițe. Sau era îngeraș? 7 ani au trecut. But i m still here. I think about some people and I miss them. I think about how they hurt me and how they made me feel, about them as a part of how I am right now… i wish I could…. Idk. Usually i don’t write stuff in English but it hurts so much to write them in Romanian.
          	  
          	  I really miss that people. I tried to forget all about them, I tried to forgive them, to abandon this place, I tried to make some new friends, I tried to make this place “home” again. 

Mai există cineva pe aici sau doar eu bântui printre amintiri?

--monkey

buna seara doamna mea
Reply

AssDark

:)) veterani de prin 2015-2016
Reply

nefolositor

creata cu ochi verzi. sticss.
          imi permit sa spun ca imi aduc aminte de tine si ca nu ma asteptam sa dai de profilul meu. desi probabil nu ma ti minte.

Sticss

@nefolositor  Sincer, nu pot să spun că îmi aduc aminte, însă ceva m-a făcut să îți dau follow, asta am simțit. După ce mi-am pierdut primul cont am pierdut legătura cu aproape toate persoanele și nu-mi aduc aminte prea multe. Dar dacă te pot cunoaște din nou, nu zic nu :) Uneori mi-e dor de ce am trăit pe aplicația asta. Au trecut câțiva ani și totuși mă simt de parcă a fost ieri
Reply

-blonda01

La 14 ani ai mei de atunci, am pus poze, ss-uri in drive. Mi se rupe inima. Am inceput sa șterg din amintile nașpa... Și am dat peste amintiri legate de Adam, de Edward... Și am vrut sa le șterg cel puțin pe alea legate de Edward. Nu am putut :(

-venom_women

@-blonda01 da pentru acum o săptămână am reluat si aplicația și din întâmplare am dat de o conversație veche cu tine în care aveam snap-ul tău și nu știam sigur dacă mai folosești sau dacă îl mai ai tot pe același :))))
Reply

-blonda01

@-the_moon  mă adăugasei pe snap acum vreo săptămână
Reply

-venom_women

@-blonda01 , @Sticss , am reluat aplicația asta acum o saptamână și m-am apucat să caut persoane care încă mai comunică pe aici și am dat de voi, două persoane cu care am comunicat mult în perioada acelor momente. Da, au fost momentele frumoase și mai puțin frumoase, eram mici , atât voi , cât și eu și credule. Dar,  la fel ca și voi, “recuperarea” a durat și de aș fi avut mintea de acum , atunci, multe persoane false s-ar fi arătat mai devreme , începând de la Edward, Enok si mulți alții din aceea vreme. 
Reply

--monkey

hellloo stranger

--monkey

@Sticss era altceva. chiar iti aducea o stare geniala sa vii aici si doar sa stai sa vorbesti cu cineva
Reply

Sticss

@--monkey  E posibil ca numărul meu pe care îl am acum să nu îl ai :)) Nu, chiar nu ești singura persoană.. pentru mine a însemnat mult toată perioada aia.. 
Reply

--monkey

@Sticss citeam ultima chestie pe care ai pus-o si am realizat ca nu sunt singura care inca are impresia ca toata perioada de wattpad a fost atat de reala. ieri ma uitam printre numerele de telefon si vedeam cate contacte am salvate inca de pe atunci cu oameni de pe wattpad la care la unii le stiam doar user-ul :). 
Reply

ideile_unui_prost

Salutare 

Sticss

@ideile_unui_prost  E și asta o variantă :)) Doar că am mai avut probleme cu notificările, sunt de ceva ani pe aplicația asta și am mai avut și alte telefoane. Oricum, o să își revină el singur :)
Reply

ideile_unui_prost

@Sticss nici eu nu primeam până când mi-am schimbat telefonu :()
Reply

Sticss

@ ideile_unui_prost  Hei. Scuze, dar nu primesc notificări, abia acum am văzut.
Reply

Sticss

După atâta timp am mai dat și eu pe aici. Am rămas surpinsă când am intrat în mesagerie și am văzut mesaje din 2019-2018.. Am apărut pe aplicația asta undeva prin 2012-2013. De atunci am întâlnit multe persoane faine, unele care au plecat, altele cu care țin legătura și acum. Cea mai bună prietenă mi-am cunoscut-o pe wattpad, ironic, nu? Am pierdut legătura cu multe dintre persoanele cu care vorbeam înainte, au venit altele noi și tot așa. Cei care mă cunosc de pe "la începuturi" știu că am mai avut un cont pe care l-am pierdut și a apărut contul ăsta. Am multe amintiri frumoase, dar și altele mai puțin frumoase.. Am zile în care îmi e dor să scriu (e dezastru în ciornele mele) și zile în care pur și simplu uit că aplicația există.. Și sincer sunt curioasă dacă cineva chiar mai vede mesajul ăsta.

Sticss

@-blonda01 cu Adam mai vorbesc pe wapp din când în când. Și la el s-au schimbat destule.. nu ca personalitate, acolo nu e mare diferență. Nu mai locuiește acolo unde locuia înainte, a avut parte de câteva schimbări. Cu Laura nu am vorbit niciodată și prefer să rămână așa. Cu Mateo.. nu am mai vorbit de mult timp. De Enok îmi e dor.. chiar dacă a decis să plece, îmi lipsește. Îmi lipsesc Zdup, Ami, Lore.. sunt destule nume. Dar trecutul e trecut, prefer să mă axez pe prezentul meu și pe persoanele din prezent. Anumite momente trăite aici m-au ajutat la maturizarea mea, pe lângă problemele pe care le-am avut de la o vârstă destul de fragedă. 
Reply

-blonda01

@Sticss  e destul de amuzant. pe unii i-am pierdut din cauza lor, pe alții i-am scos cu greu iar pe alții i-am pierdut din greșeală. Aparent Adam face parte din ultima categorie. Am incercat sa las totul în spate. M-am schimbat radical. Nu mai e nimic din ce a fost. Înainte mă protejam prin indiferența, acum mă protejez alungând oamenii care se protejează prin indiferența. Am ajuns într-un stadiu in care prefer sa alung tot ce este negativ decât să încerc să înțeleg indiferența. Nu mă afectează momente, mă afectează realizarea că au fost oameni mișto care nu mai sunt. Le privesc ca momente ce au participat la maturizarea mea completa. Am terminat liceul, am dat bacul, am picat o admitere și dau admiterea anul viitor. Au fost multe și ultima perioada m-a făcut să realizez că nu poți controla sufletul. Poți fi cel mai cerebral om și să plângi 2h continuu pentru un amărât de "felicitări pentru munca depusă". Am cunoscut oameni care au rămas alături de mine și care mi-au confirmat schimbarea. de Adam îmi e dor, de Mateo și Laura simt scârbă, de Enok.... dezamăgire și față de multi simț dezamăgire.
Reply

Sticss

@-blonda01 Adam, chiar dacă face parte din trecut, face parte și din prezentul meu. E una dintre puținele persoane. Cât despre #C, nu are rost să îl țin strâns de mine și în prezent, prefer să rămână o amintire, însă o amintire frumoasă, fără să mă gândesc la plecarea lui, ci doar la cum era atunci când vorbeam. Cât despre ceea ce ai spus tu, nu pot vorbi în numele lor, nu  știu cine ar fi capabil să accepte omul care ești acum sau nu, dar persoanele care merită să rămână în viața ta vor reuși să te accepte sau măcar își vor da silința. Sunt chestii care mă afectează și acum. Pe lângă schimbările și mica maturizare pe care am avut-o, sunt tot copilul ăla sensibil, încăpățânat și neastâmpărat pe care l-ați cunoscut acum câțiva ani. Totuși am învățat să trec peste, iar peste cine nu am putut trece, am preferat să-l păstrez în amintiri ca și pe #C. Nu vreau să îi mai pronunț sau scriu numele. Nu vreau să îmi aduc aminte toate stările, toate grijile, nu vreau să îmi aduc aminte de această persoană.
Reply