Heathcliff

    Scuză-mă, sper că nu deranjez, din întâmplare am dat de contul tău, și vorbeai legat de cărțile tale , dacă nu te deranjează , îmi poți spune unde sunt cărțile tale ? 
          

Pentru o viață sănătoasă
          .
          .
          .
          Creați un personaj care să vă ducă în spate. 

"Martirajul nucilor". La asta lucrez. 

REVIN LA ISSIRA

*ziua ești programator, noaptea ești scriitoare*

 I hate you, I hate you, I hate you
          But I was just kidding myself :') 

     Valuri gălbui, brodate cu alge în cele mai respingătoare nuanțe de verde, glazurând cadavrele cele mai pricăjite. Aveau aceeași culoare ca fierea care ți se urcă-n gât. Vaya le privea cu lăcomie și ciudă. Șerpi de mare, mai gălbejiți decât răbdarea și gunoaie de baltă, tocate de valuri și aruncate peste țărm. O infuzie a celor mai cumplite traumatisme pe care trupul ei le suferise vreodată. Toate azvârlite neglijent sub un capac de inox de către-o roșcată zvăpăiată. 
          
          (*descriere pentru ciorbă*) 
          
               Era Foamea. Semnul sub care-ardeau pretutindeni sub soare sănătatea, furia și calitatea unui hoț. Foamea, care dădea la iveală venele negre gravate pe inima cea mai fragilă. Cea care scotea bestia din om. Ascuțea instinctul și spiritul de conservare. Ciulea urechile, umfla nările, ascuțea ghearele. 
          
               Dar era și cea care, câteodată, umilea oamenii. Înlănțuia sălbăticia. O priponea în țarcurile justiției, ale rivalilor sau, mai rău, într-ale boierilor. Nenorocul Vayei nu tăia însă atât de adânc în orgoliu. Câte vreme nu era legată, cu sfoară sau cu lanțuri, și câte vreme foamea ei nu era înecată-n lovituri de pumn –nu din nou. De fapt, Vaya era chiar printre cei privilegiați. Ea primea la mâncare până până și tacâmuri, chiar dacă aveau vârfurile tocite intenționat. Dar nu și pâine. Asta e, în viață nu poți fi stăpân peste toate. Și nici atât peste coșul trudei altuia. În cazul de față, a bucătăresei roșcate.
          
          Oneshot nou

     "— Pisoi, trebuie să aprindem focul. Nu putea da răgaz întunericului. E noapte cu lună plină, iar mie îmi ajunge un singur strigoi."
          
               După vreo două săptămâni de construit algoritmi =), m-am reapucat de construit următoarele capitole din Pistrui de camelie. 

„Woozie icni, cuibărindu-se mai bine peste pieptul lui, căci auzise cerul scrâșind din nou. În scurt timp, un alt nor trosni într-o săgeată albă pe cer, deasupra orașului, luminând fiecare ungher al său. Și lumină totodată și inima lui San, care văzu în acea clipă toată încordarea din brațele palide ale lui Woozie, încolăcite în jurul gâtului său. Îi auzi scâncetul subțire mai limpede decât îl auzise de atâtea ori până atunci, de sub saltea. Îi simți tremurul curat al inimii lipite de a lui.  Monstrul părea să aibă un trup doar puțin mai fragil decât al lui, dar tremura mai tare. Abia atunci pricepu San că, oricât de lungi ar fi avut ghearele și oricât de ascuțiți dinții, Woozie nu era cu nimic mai fioros, nici mai rău, nici mai puternic. Woozie avea un suflet la fel ca al lui sau poate chiar mai fragil. Un suflet plăpând ca o aripă de fluture. Deși încă-l înspăimânta atingerea lui rece ca gheața, San nu-l dădu la o parte, ci din contră, încercă să întărească strânsoarea îmbrățișării atât cât putu, măcar cât monstrul să se simtă în siguranță.” -Caramel, păr mov și murături // Oneshots

Nimeni: *nimic*
          Eu spre Agape: APARENT AI NOȘTRI AU VORBIT PE WHATSAPP ASEARĂ