Viața e moarte. Prietenii sunt dușmani. Ești încă tânăr și pornești în călătoria vieții tale plină de fantezii, cu capul îmbătat de vise frumoase, dar ființa ta fragilă este spulberată de realitatea crudă. Fiecare om pe care îl întâlnești te trădeaza și la fiecare pas ai ocazia sa cazi în prăpastia numită "DEZAMĂGIRE". Totul în jurul tău se prăbușește. Ai impresia că timpul se oprește in loc si fiecare secundă e ca un an, în spatele căruia se ascund amintiri și zâmbete acum fără nici o semnificație. Astfel cu trecerea timpului ca printr-o clepsidră a eternitații viața ta devine tipică și te obișnuiești cu neplăcutul, și....îți dai seama că ești doar umbra a ceea ce ai fost. Devi un personaj fantomatic ce te plimbi pe străzi gândindu-te la întebări ce nu au raspuns. Încerci sa evadezi din acea ispită năucitoare ce te conduce spre sinucidere. Alergi cu zâmbetul pe buze crezând ca ești liber. Dar deschizi ochii si îți dai seama că doar îți imaginai. Te uiți in jos si vezi ca picioarele ți-au împietrit, te uiți in sus si vezi cum clipele tale de fericire se scurg ușor din norii roșii. Nu mai întelegi ce se întamplă cu tine si începi sa plângi, iar orice alinare dispare. Mori..reînvi , simți..dar nu mai simți nimic. Privești in jur și îți dorești ca totul să fie doar in capul tău, dar o voce îți șoptește la ureche că acela este iadul vieții tale. În acel moment conștiinta ta dispare iar abstractul devine "prietenul" tău ce te îndrumă către fapte pe care nu le întelegi..dar totuși le faci. Fără sa-ți dai seama devi marioneta propriei tale gândiri bolnave si ajungi la apogeul morții tale. 
                             Te rog ajuta-mă, eu sunt acea persoană!