Pun înc-un an de carne pe scheletu' vieții, aceleași planuri
De mâine schimbăm totul, o să vezi! Cum schimbăm anul
M-apuc de sală iar, dau burta jos, fac pătrățele
La cât ai tras de mine să trag de fiare, trag de ele
Și las țigara, clar! E ultimul pachet, nu-i plin măcar
Țin două pentru mâine la cafea și-l las în bar
Mai beau doar un pahar și am să-ți torn și ție unul
Deși îl beau tot eu și vorbesc singur ca nebunul
Că eu-s cu ale mele între hârtii și o hârtie
Și tu ești pentru mine doar un vers din poezie
De mâine-o să fiu altfel, azi încă-s rupt din poze
Ca-n prima zi când te-am văzut și ți-am turnat un rose
Mai ții minte
Încă o dată-n jurul soarelui, mă risipesc în clipe
Dacă luna mă-nconjoară încă o dată, știu că iar mă minte
Încă o dată-n jurul soarelui, am jurat c-o să mă schimbe
Dacă luna mă-nconjoară încă o dată, știu că iar mă minte
***
Am pus bani de-o casă, nu i-am mai spart pe șpriț și ghete
Și te-am luat de nevastă, nu m-am mai scris cu alte fete
Ai inelu" pe deget, mi-am facut curaj
O să stau mai mult cu tine, mai puțin cu anturaj
Mamă, am făcut copii, vreo 2 să semene cu mine mic
Și-o să le fac timp să treaca pe la tine, că sunt tătic
Și tată, mergem la un meci, s-o lași moale cu micii
Că aia mici, în câțiva ani, să poa' să își cunoască bunicii
N-o mai sun pe Maria, iau bilete de-avion
Că ne știm mai mult din poze și vorbit la telefon
Și mai trece-un revelion, aceleași planuri
De mâine schimbăm totul, mai întâi să treacă anul
Încă o dată-n jurul soarelui, mă risipesc în clipe
Dacă luna mă-nconjoară încă o dată, știu că iar mă minte