***

          Mă înclin în fața zilei care se naște în zori. Îi ador unicitatea și neprevăzutul pe care îl aduce cu ea. Mă înfioară plăcut răcoarea dimineții și încep să strălucesc fericit, poleind norii cu văpaia mea. Mă ridic în zboru-mi cosmic și arunc binecuvântări peste ființe și neființe... Toate se pleacă în fața mea și-mi mulțumesc pentru daruri. 

          Doar tu, ființă obscură, născută din lutul frământat de Prometeu, titanul, doar tu te uiți cutezător spre mine și te plângi că sunt prea fierbinte sau prea palid, că te orbesc sau că stau ascuns în nori... Niciodată mulțumită.  

          Tu, Omule, ești singurul care spune că pentru el toate zilele sunt la fel. 

          Câtă tristețe ascunzi în tine, ființă slabă? Câtă ignoranță plămădești în trupu-ți slab?  

          Niciodată liniștit, niciodată fericit, doar un naiv visător care și-a făcut aripi de ceară și a încercat să ajungă la mine.

          Te-am doborât cu o singură suflare și am fost condamnat de-atunci să mă numesc călăul visurilor și al speranțelor îndrăznețe.

          Te-am ucis cândva și te voi ucide de fiecare dată când te vei înălța spre mine. 

Pentru că eu sunt Soarele... Sol Invictus.