Acesta este un fragment dintr-o carte de a mea de pe un altă carte de-a mea de pe un alt cont. Dacă vă place aveți link-ul mai jos
,,Venus, de ce naiba m-am îndrăgostit de tine cât timp o am pe ea lângă mine mereu? Ea îmi este parteneră de suferință, visuri negre şi panică. Cu ea pot fi fricosul care sunt cu adevărat, cu tine trebuie să afişez un zâmbet prostesc şi să te iau cu vorbe dulci, că altfel nu mai vorbeşti cu mine. Să-mi bag de înțeleg fetele uneori. Panini este iubita mea, ea m-a înțeles şi m-a făcut să sufăr, ea mi-a plantat frica în mine, iar acum îmi e frică să renunț la asta. Mă doare, dar a început să îmi placă durerea ei sau mai bine spus: îmi e frică că mă voi schimba fără durerea asta. O uram, dar acum e mai frumoasă ca nicicând. (...)Nu vreau nimic altceva acum decât să ne sărutăm, să savurez momentul, deoarece mai târziu voi fi din nou subjugat de ființa asta ce îmi suge rațiunea, voi fi la mila fricii din nou. Ne sărutăm ca doi adolescenți după un colț de liceu, deși cred că ea e mai mare decât mine, nu am întrebat-o niciodată câți ani are. Încep să nu mai simt nimic. Ne despărțim, îmi zâmbeşte şi i se schimbă culoarea pielii dintr-una albă în negru pur, iar apoi se topeşte în brațele mele, eu rămânând pătat de smoală. Smoala îmi intră prin piele şi din nou mă simt ca înainte: vulnerabil, neajutorat, singur, neiubit, neîțeles (chiar şi de sine însuşi), amețit, pămpălău, un iepure şi tremur. Panica îmi umple venele precum alcoolul şi tot ea îmi forțează lacrimi să iasă, să urlu după ajutor, să îmi zică ,,Bă, tu mori acum.". Sunt din nou Alex. "
https://my.w.tt/8eLXIcJGNY
