— E extraordinar! am zis și am coborât obiectul, ca să-mi pot privi prietenul.
Rai zâmbea cu gura până la urechi.
— Îți place?
— La naiba, Rai! Cum să nu-mi placă? De unde îl ai? am privit din nou prin el.
— Eu l-am făcut.
— Tu? am pufnit surprinsă. Cum?
S-a înroșit și a început să se joace cu degetele prin iarbă.
— Nu contează. E... e un cadou pentru tine. Știu că îți place muzica așa că... Nu știu, în capul meu se asemăna puțin cu muzica și am crezut că...
— Rai.
Și-a ridicat ochii și m-a privit.
— Îți mulțumesc, i-am zis, iar inima mi s-a strâns de regret.
El mi-a arătat asta, iar eu nu i-am pomenit niciodată de discurile mele și de felul în care le fac să cânte în subsolul casei mele. Sunt sigură că i-ar plăcea.
— N-ai pentru ce. Doar ești prietena mea cea mai bună.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Urmează să mă rogi ceva, nu?
A zâmbit ștrengărește.
— Îmi promiți că vei accepta? Altfel, îți iau caleidoscopul.
— Caleidoscop, deci? am hohotit. Îmi place. Ca-le-i-dos-cop. Până și numele e ca o melodie.
— Promiți?
— Știi că nu-mi place șantajul, m-am lăsat pe spate, lipindu-mă de trunchiul salciei.
Vântul a făcut frunzele să se clatine deasupra mea. M-am gândit ce bine ar fi fost ca vântul să aducă și niște nori spre noi.
— Mâine Angelina predă fizică la școală. Despre lumină și culori. Vei veni, Aria?
[...]
— Am mai vorbit despre asta, Rai, am oftat.
— E ultimul meu cupon, Ari. Te rog. Cred că ți-ar plăcea.
— Ți-aș da toate cupoanele mele știi deja. Dar, te rog, nu începe din nou...
— N-am nevoie de mai multe cupoane, Aria. Am nevoie de prietena mea.
Am auzit în glasul lui mai mult decât aș putea vreodată să spun în cuvinte. Sunase ca un strigăt de ajutor. Pentru mine, pentru el? Pentru noi doi și direcția în care se îndrepta prietenia noastră? N-aș fi putut spune. Poate pentru toate la un loc.
Nu i-am putut întâlni privirea atunci. Mi-a fost teamă că aș fi făcut sau aș fi căzut de acord cu ceva nebunesc."
