,,Noi, oamenii, nu reparăm ci ascundem
Trupul prin care prin toată durerea ne pătrunde,
Zâmbim în loc să ne strigăm amăgirea,
Înghițim lacrimi și ne devorăm privirea...
Cu apusuri și tainice noi începuturi
Ca apoi să le numim goale conținuturi...
Aievea unor nestingherite sfârșituri
Ce s-au crezut în opulență infinituri.
Înotăm în inconștiență
Îngropăm pământ și esența
Pleoștite inimi fără experiență.
Și când te gândeai că acum ceva timp
Pe buze aveam cusut un zâmbet fără tiv.
În anostul sentiment feeric
Noi vedeam în întuneric.
Când cerul era fără de stele
Noi croiam inimi din inele,
Croșetând în bucurie
A noastră pură veselie."
– fragment
https://www.wattpad.com/story/317168075