Probabil mă voi opri aici cu postatul de capitole pe Wattpad.
Știu, știu… tocmai când începea să devină interesant. Dar hai să fim sinceri între noi:
ce sens are să le urc pe toate, ca după aia să vină varianta tipărită și să nu vă mai doară portofelul deloc?
Literatura e suferință, nu streaming gratis.
Așa că prefer să vă țin puțin în suspans. E în ADN-ul meu de autor: să creez, să tai, și mai ales… să torturez cititorul cu eleganță.
Știu că o parte dintre voi m-ați fi vrut darnică și constantă pe Wattpad.
Dar eu nu sunt Moș Crăciun. Sunt doar o scriitoare în burnout, cu tendințe sadice și o poveste care se cere ținută sub cheie până la momentul potrivit.
Vivian vine. Vara asta.
Și da, o să o citiți pe hârtie. Cu miros de tipar proaspăt, copertă frumoasă și, sper eu, niște replici care să vă bântuie mai ceva ca notificările de pe Wattpad.
Până atunci… ne vedem în imaginația voastră.