Nu pot să îl contrazic, mă gândesc, mușcându-mi buza de jos cu fermitate pentru a ascunde senzația de gol din suflet. Dacă totuși ar funcționa...
— Cu tine, puștoaico, o să fiu nevoit să-mi las armele acasă și să-mi umplu toate buzunarele cu șervețele.
Gestul lui de a-mi șterge lacrimile pe care nu le-am putut reține mă face să plâng și mai tare. Nu suport să mă vadă plângând. Mai apoi, dintr-un buzunar scoate un pachet de șervețele și mi-l întinde privind într-o parte.
— Mi le dai înapoi cu dobândă.
— Nu cred că-mi permit, spun uitându-mă lung la pachețel.
— Treaba ta, eu te anunț că nu vrei să-mi rămâi datoare, tu faci cum crezi și vezi mai târziu consecințele.
Cum reușește să mă facă să trec de la un extrem la altul într-o fractiune de secundă? Este o abilitate înnăscută sau este rezultatul unui antrenament riguros? Poate că este doar natura sa, caracterul unei ființe născute să controleze și să manipuleze. Oricare ar fi răspunsul, trebuie să recunosc că acest asasin are o influență asupra mea, chiar și atunci când încerc să îmi păstrez garda ridicată și să nu-mi dezvălui adevăratele sentimente.
Fragment din DEATH: NOPȚILE ASASINULUI, capitolul 6.
https://www.wattpad.com/story/199899374