elenous

this message may be offensive
Am câştigat la Wattys cu ROAD TRIP !!!! (OMG) (țipete).
          	
          	Am uitat să postez ceva ieri şi de fapt, uitasem chiar şi de faptul că m-am înscris. :)) 
          	Road Trip a fost prima mea carte la care mi-am dat interesul şi pentru care am avut planuri, cartea cu care am început. Să câştig premiul pentru cărți care au debutat anul acesta a fost mai mult decât o încurajare.
          	
          	Nu vreau să țin un discurs plictisitor :)) Vreau să vă mulțumesc, inclusiv celor care nu citiți Road trip dar citiți alte dintre cărțile mele.
          	
          	MULȚUMESC! 
          	
          	Sunteți minunați, ceea ce faceți pentru mine e minunat şi sper că vă dați seama. Fiecare lectură cu care vă ocupați o parte din timp înseamnă enorm pentru mine.
          	
          	Acum am stickerul de la Wattys pe copertă şi I'M SO FUCKING PROUD.
          	
          	Nu ştiu cât de mult am meritat şi în mod cert mai erau şi alte cărți care meritau premiul în locul meu, dar nu pot să zic că nu mă bucur :)) 
          	
          	Sunt apreciată pentru ceea ce îmi place să fac şi niciodată nu m-am simțit mai fericită de atât. Vă iubesc , cititorii şi prietenii mei ! 
          	
          	
          	

elenous

@sadicdirtymind MULȚUMESC IUBITA MEA 
Reply

tempestas_

@ elenous  FELICITĂRI, IUBITA MEA
          	  SUNT FOARTE MÂNDRĂ DE TINE
Reply

moontimex

oh, ți-ai schimbat poza de profil! îmi place mult noua carte, căci sunt adeptă poeziei. (: chiar sunt super fericită că te-ai întors. 

moontimex

mereu este timpul pentru o schimbare. (: 
Reply

elenous

@darknesss_  multumesc mult! Ma bucur ca iti place. M-am gandit ca ar fi timpul pentru o schimbare.
Reply

moontimex

Ești atât de talentată, dumnezeule! Am citit fiecare carte scrisă de tine și vreau să îți mărturisesc că mi-ai plăcut la nebunie. Nu știu cum reușești să îți găsești cuvintele, să te exprimi până la sânge, și să intri în starea personajului. Felicitări! *Mai postezi la „Home”?* 

_tesalia

Mă uitam pe profilul meu şi am văzut că acum ceva timp mi-ai mulțumit pentru voturi. Vreau să îmi corectez răspunsul sec şi să îți spun că meriți fiecare vot. Eşti foarte talentată. 
          
          Eu ar trebui să îți mulțumesc că nu ți-ai irosit talentul; că nu ți-ai lăsat ideile să treacă şi le-ai împărtășit cu lumea.
          Că eşti o persoană minunată.
          Mulțumesc. 

elenous

@_tesalia made my night! Daca as avea timp as multumi fiecarei persoane pentru voturi, sincer. Si iti multumesc si tie pentru mesajul asta, n-ai idee cat de mult inseamna. Imi ridica increderea in mine foarte mult. Si tu esti o persoana minunata si ma bucur ca ceea ce scriu are sansa de a fi citit de persoane ca tine
Reply

_Denih_

VREAU CAPITOL NOU LA REVERSE!

_Denih_

Eu te am pe tn, Hm.
Reply

elenous

Doamne nu stiu , poate apuc si eu sa mai scriu printre meditatii , simulari si teste
Reply

elenous

@_Denih_  ba eu nu te aveam la follow wtf 
Reply

elenous

this message may be offensive
Am câştigat la Wattys cu ROAD TRIP !!!! (OMG) (țipete).
          
          Am uitat să postez ceva ieri şi de fapt, uitasem chiar şi de faptul că m-am înscris. :)) 
          Road Trip a fost prima mea carte la care mi-am dat interesul şi pentru care am avut planuri, cartea cu care am început. Să câştig premiul pentru cărți care au debutat anul acesta a fost mai mult decât o încurajare.
          
          Nu vreau să țin un discurs plictisitor :)) Vreau să vă mulțumesc, inclusiv celor care nu citiți Road trip dar citiți alte dintre cărțile mele.
          
          MULȚUMESC! 
          
          Sunteți minunați, ceea ce faceți pentru mine e minunat şi sper că vă dați seama. Fiecare lectură cu care vă ocupați o parte din timp înseamnă enorm pentru mine.
          
          Acum am stickerul de la Wattys pe copertă şi I'M SO FUCKING PROUD.
          
          Nu ştiu cât de mult am meritat şi în mod cert mai erau şi alte cărți care meritau premiul în locul meu, dar nu pot să zic că nu mă bucur :)) 
          
          Sunt apreciată pentru ceea ce îmi place să fac şi niciodată nu m-am simțit mai fericită de atât. Vă iubesc , cititorii şi prietenii mei ! 
          
          
          

elenous

@sadicdirtymind MULȚUMESC IUBITA MEA 
Reply

tempestas_

@ elenous  FELICITĂRI, IUBITA MEA
            SUNT FOARTE MÂNDRĂ DE TINE
Reply

Hell-of-a-Night

OMGGGG MI AI DAT FOLLOW, DEDICATIE SI MI AI CITIT SI PORCARIILE DE CARTI. OMGGG MERSI MULT DE TOT. 

Hell-of-a-Night

Omgg nici nu stiu ce sa zic
            Va fii o placere sa iti fac coperta ba, 
            Mersi mult inca odata pentru toate alea.
            Tu PERSOANA MINUNATA CARE ESTI TU. 
Reply

elenous

@_FckMeStylinson DOAMNE, NU AI DE CE SA IMI MULTUMESTI. Cartile tale nu sunt porcarii, si cred ca o sa-ti cer ajutorul in legatura cu o coperta pentru ca imi place foarte mult cum lucrezi. Sa o continui pe cea care are doar un capitol postat, aceea mi-a placut in mod special. Dedicatie, voiam sa-ti dau de mult. Habar nu ai cat inseamna pentru mine faptul ca imi citesti cartea, cred ca dedicatia a fost doar o mica multumire neinsemnata fata de ceea ce faci tu. :)) Nici nu vazusem ca nu te am la follow pana sa vreau sa iti dau dedicatie. Voiam sa iti dau de cand am postat capitolul, dar am facut-o de pe telefon si nu am stiut cum. :)) 
             
            Oricum, am vorbit prea muuult. Eu sunt cea care trebuie sa iti multumeasca, esti o persoana minunata !
Reply