Vi s-a mai întâmplat vreodată ca atunci când vreți să mulțumiți pe toată lumea și nu reușiți, să vă simțiți ca cel mai groaznic om de pe pământ, să nu reușești te mulțumești pe tine însuți? Vi s-a mai întâmplat ca muzica pe care o adorați de obicei, să nu vă mai salveze de nicio energie negativă, ajungând să vă sufocați cu ea? Ați mai pățit ca ceea ce scrieți să vă enerveze mai tare pentru că nu ați mai fost capabili să mai simțiți acele cuvinte scrise, parcă aruncate în scârbă? Sau să nu vă mai puteți bucura de zilele călduroase de vară pentru că nu mai vedeți frumusețea culorilor care ne înconjoară, privind pasiv orice ceea ce vă bucura odată? Au fost momente când v-ați simțit sufocați de persoanele dragi, de parcă ați prefera singurătatea, deși aia vă omora cu adevărat, dar o țineați ca pe o automutilare? Sau să vă răciți față de toată lumea pentru că nu vă mai suporți nici măcar pe voi?
Nu știu de voi, dar toate acestea strânse la un loc te seacă de puteri și îți fură treptat pofta de viață...
