pfailei

E înnorat, sunt stele pe pământ,
          Copilul plânge neînțelegând
          De ce ninge agitat,
          De ce adultul a plecat.
          
          El desenează tremurat inimi
          Pe cimentul vechi și întărit,
          Intenționat se-nțeapă-n spini 
          Doar pentru că a fost privit.
          
          Zâmbește inutil fetița rătăcită
          Flamandă cu mere se hrănește,
          Dar află c-a fost otrăvită
          Ce bine că nu se oprește!
          
          Copil gălăgios plin de sânge,
          Copil frumos ce nu mai crește,
          Chiar dacă te atinge
          Nu înseamnă că te iubește.

When it rains, it pours.
          There's an umbrella in my hand
          And I think it's yours.
          
          Birds are killed by the storm
          The trees are trembling
          But they never fall.
          
          Your leaves are yellow and dry
          And you try to press them
          Cause you can't cry.
          
          
          

Aș vrea să-mi tai picioarele,
          Să sparg clepsidre.
          Să ignor soarele,
          Să întind clipele.
          
          Ți-aș spune un cuvânt
          Să te întorc,
          Dar nu știu să cânt,
          N-avem noroc.
          
          Și m-aș opune,
          Aș rezista schimbării,
          ,, Ferește-te" ți-aș spune,
          I-aș plânge mării.
          
          Te-aș certa urât,
          Te-aș alunga...
          Căci nu m-ai vrut,
          Căci oricum vei pleca.
          
          Aș da vina numai pe tine
          Doar să te văd plângând,
          Dar nu mi-ar face mie bine,
          Și tot n-aș putea să cânt.
          

Îmi citesc poezii vechi și să mor eu de le înțeleg 

Te iub mult. Nici de tine n am nimic urat.

int v[20],n,kp,k,i,i1,x;
          cin>>n;
          for(i=1;i<=n;i++) { cout<<"v["<<i<<"]=";  cin>>v[i];}
          
          for(i1=1;i1<=9;i1++) {      kp=0;
                                      for(i=1;i<=n;i++)
                                           {  x=v[i];
                                              k=0; while(x) { if(x%10==i1) k++;
                                                                      x=x/10;  }
                                                                      kp=kp+k; }
          
              if(kp!=0) cout<<i1<<" de "<<kp<<" ori"<<endl;
                              }

E întuneric.
          Ochii mei vad întunericul
          Și întunericul îmi vede ochii.
          Îi mănâncă cu disperare
          Și ei plâng, e isterie...
          Plâng de durere
          Sau... poate e doar plăcere.
          
          Pupila-mi moare încet,
          Ochiule, de ce ești defect?
          Nu vezi frumosul,
          Nu vezi nimic.
          Nu mă meriți,
          Nu te merit,
          Dar privește-ne!
          Suntem frumoși.
          Incredibil de defecți, 
          Dureros de calmi,
          Acceptând întunericul
          Cu încântare.
          
          De ce?
          De ce?
          De ce, de ce?
          Pentru că ne simțim doriți.
          E liniște de luni întregi,
          Sunt calmă!
          
          Ochiule,
          De ce arăți oribil?
          De ce vezi urâtul?
          De ce te ador cu ardoare?
          Știu că mă înțelegi,
          Perechea ta funcționează.
          Nu e nimic!
          Nici nu contează...
          Nu te uiți niciodată
          La copia ta...
          Ea te iubește, tu o urăști.
          Te scufunzi in propria-ți gaură..
          Cât de patetic!
          Te detești cum detești întunericul...
          Oh, stai!
          Îl iubești, te iubești.
          Și eu te iubesc, știu că știi.
          Te rog, nu privi acolo...

Nu știu ce e mai frumos dintre faptul că murim și faptul că trăim.

Aș vrea o lună în viața mea,
          Un înger păzitor atotprezent,
          Să-mi lumineze chipul noaptea,
          Să alunge răul persistent.
          
          Nu-mi mai vorbi de soare, te implor!
          Da, e superb și îmi dă viață.
          Dar ce să fac de simt că mor
          Cu raze calde pe-a mea față?
          
          Căci noaptea, vopseaua se dizolvă, 
          Cu frică-nghit un alb isteric
          Și ea probleme nu rezolvă,
          Căci ea-i dintr-un tablou generic.
          
          Cine e ea? Te rog, nu întreba!
          E luna sau motivația ta?
          A mea nu poate fi, eu sunt artist.
          Un gând transform într-un infinit trist.