melcisor

oficial am vacanță, s-a terminat sesiunea și din fericire eu am terminat-o pe ea, nu ea pe mine, haha))))
          	o sa redevin activă la carte, probabil tot așa la un capitol/săptămână (depinde) și zilele acestea o să revin și cu capitolul 4, că tare mi-era dor să scriu din nou.
          	
          	xoxo,
          	denise

melcisor

oficial am vacanță, s-a terminat sesiunea și din fericire eu am terminat-o pe ea, nu ea pe mine, haha))))
          o sa redevin activă la carte, probabil tot așa la un capitol/săptămână (depinde) și zilele acestea o să revin și cu capitolul 4, că tare mi-era dor să scriu din nou.
          
          xoxo,
          denise

melcisor

douăzeci și două de veri pe acest pământ. 
          denisa de la șase ani ar plânge în pumni să afle că am ajuns până la douăzeci și doi de ani.
          la mulți ani copilei din mine, căci datorită ei mai exist eu astăzi, cea de la douăzeci și doi. 

haesuiulia

@melcisor  la multi ani scumpo!!!❤️
Reply

melcisor

deși mai am două examene și termin sesiunea, mintea mea tot la carte e haha))) mi-am notat idei, am scris scene în pauzele de la învățat, iar până mă voi putea întoarce propriu-zis la scris, vă las aici un mic fragment al capitolului 4 din ecp:
          
          “Unul dintre soldații regali o prinse de cot și o ridică forțat de jos, împingând-o de la spate.
          —	Ți-ai luat adio suficient. 
          Corpul lui Isren începu să tremure în timp ce era smulsă afară din propria casă, lăsându-și o lacrimă să-i curgă pe obraz.
          —	Nu mai plânge, javră, că tot aici o să te întorci. Mișcă!
          Isren se împletici în propriile picioare. O durere surdă îi traversă corpul, fiori reci îmbrățișându-i șira spinării. Visă toata noaptea la momentul acesta și niciun scenariu nu era atât de amar ca cel pe care îl trăia.
          Tânăra își înfipse călcâiele în pământ și se smulse din strânsoarea soldatului. Începu să fugă atât cât o țineau picioarele înapoi către casă și se aruncă în genunchi, din nou, în fața lui Lev.
          Refuza să nu își ia adio așa cum simțea să o facă!
          Isren își aruncă brațele în jurul lui și își odihni capul pe blana lui, lăsându-și corpul să jelească.
          —	Te rog, vino cu mine! Nu mă lăsa cu ei, Lev...
          —	Trebuie, puștoaico! Cineva trebuie să îmi povestească cum e să vezi soarele.
          —	Și ce rost are soarele dacă tu nu ești cu mine să ne bucurăm împreună de el? 
          —	Ai grijă de tine, Isren! Te aștept acasă, să nu uiți asta.
          

vampskiz

@melcisor pâng, iubesc legătura celor doi <3
Reply

melcisor

—	Lev...
            Fata își trase nasul, iar când îl privi, zări lacrimi. Nu și-a văzut niciodată lupul plângând.
            —	Du-te, trebuie să cunoști lumina!
            Isren oftă și începu să-l mângâie absent după ureche. Nu-și putea imagina să doarmă fară să îl simtă cum se face ghem la pieptul ei sau să deschidă ochii și să fie într-o lume în care lăbuțele lui nu mai răsună pe podea. O simți ca pe o condamnare mai crudă decât însuși Exilul.
            —	Dar tu ești lumina mea, Lev.
            Lupul își împinse capul în mâna ei, bucurându-se de mângâierea ei.
            —	O să vezi, puștoaico, că există atât de multe lumini de cunoscut. Eu sunt doar una dintre ele, dar niciodată singura. Vei fi bine, Isren!
            —	Crezi?
            —	Nu te-au distrus Pădurile. Nici lumina nu o va face.
            Isren se ridică și cu inima bubuindu-i un urechi, șopti:
            —	Adio, Lev! Să nu uiți să mă aștepți acasă.
            —	Adio, Isren! Te voi aștepta.”
Reply

melcisor

melcisor

„—  De ce mă încurajezi să plec? vocea fetei se frânse, iar tatăl ei zâmbi, privind-o în ochi.
            —  Pentru că ești născută pentru lucruri mărețe.”
            
            una din părțile mele preferate din dialogul lor. 
Reply

melcisor

melcisor

@vampskiz, @Aleics surprizăă
            ce drăguțe, mulțumesc❤️
Reply

Aleics

Nu cred. Doamne ce fericire 
Reply

vampskiz

@melcisor  yeyeye, merită revenirea mea înceată pe aici ♡ 
Reply