deși mai am două examene și termin sesiunea, mintea mea tot la carte e haha))) mi-am notat idei, am scris scene în pauzele de la învățat, iar până mă voi putea întoarce propriu-zis la scris, vă las aici un mic fragment al capitolului 4 din ecp:
“Unul dintre soldații regali o prinse de cot și o ridică forțat de jos, împingând-o de la spate.
— Ți-ai luat adio suficient.
Corpul lui Isren începu să tremure în timp ce era smulsă afară din propria casă, lăsându-și o lacrimă să-i curgă pe obraz.
— Nu mai plânge, javră, că tot aici o să te întorci. Mișcă!
Isren se împletici în propriile picioare. O durere surdă îi traversă corpul, fiori reci îmbrățișându-i șira spinării. Visă toata noaptea la momentul acesta și niciun scenariu nu era atât de amar ca cel pe care îl trăia.
Tânăra își înfipse călcâiele în pământ și se smulse din strânsoarea soldatului. Începu să fugă atât cât o țineau picioarele înapoi către casă și se aruncă în genunchi, din nou, în fața lui Lev.
Refuza să nu își ia adio așa cum simțea să o facă!
Isren își aruncă brațele în jurul lui și își odihni capul pe blana lui, lăsându-și corpul să jelească.
— Te rog, vino cu mine! Nu mă lăsa cu ei, Lev...
— Trebuie, puștoaico! Cineva trebuie să îmi povestească cum e să vezi soarele.
— Și ce rost are soarele dacă tu nu ești cu mine să ne bucurăm împreună de el?
— Ai grijă de tine, Isren! Te aștept acasă, să nu uiți asta.
