„Ce tăioasă-i dragostea, când o pierzi mai pică o stea."

Scutește-mă de follow-ul tău dacă vrei să ți-l retragi frate. Așa ca chestie.

Sunt scriitoare începătoare, atrasă de stilul goth și de artă, pesimistă, pricepută în arta uitării de sine.

Citesc de obicei cărți SF și thrillere, pentru că îmi trezesc interesul și îmi deschid orizonturi noi.

Ascult heavy metal, rock, sadcore, nightcore și hardcore, cu toate că mi se spune satanistă, uneori.

Iubesc negrul fiindcă mi se pare una dintre cele mai vesele non-culori, trezindu-mi mereu
amintiri.

Sunt otaku de o grămadă de timp. (nici eu nu mai știu)

Mi se spune mereu că sunt prea matură pentru vârsta mea, una la care în care ar trebui încă să mă comport ca un copil.

Sunt prea sensibilă și pun prea mult suflet în orice fac, chiar dacă știu de la bun început că voi fi dezamăgită.

Văd viața altfel și am o altă percepție despre aceasta.

„Gândim prea mult, simțim prea puțin."

„O zi în care nu ai râs, înseamnă o zi pierdută"

„De ce să fii un rege, când poți fi un zeu?"

„Ești o persoană diferită, pentru fiecare persoană care te întâlnește."

„Sufletul nu-i monitor
Să-l aprinzi doar când ți-e dor."

„Dacă ura învinge iubirea
Atunci pune-mi pistolul la tâmplă."
  • JoinedApril 17, 2016




2 Reading Lists