"Mai înşfac o pauză mică,
cât să-mi ştreg lacrimile
de marginea tricoului maro pe care mi l-ai oferit
şi mă reîntorc la gândurile mele obscure.
Nu mai simt nimic
pentru că nu m-am alimentat toată ziua
drept pedeapsă pentru dispariţia ta,
autoimpusă de mintea mea morbidă
...sau fiindcă agonia m-a cucerit?
Deşi-ţi înţeleg motivele
pentru care te comporţi aşa,
deşi e justificată fiecare acţiune de a ta,
nu mai pot să lupt împotriva mea
pentru propriul bine,
ci pot doar să lupt împotriva mea.
Vreau să mă strivesc cât mai apăsat,
să zac în propriul sânge vişiniu pe gresia rece, din baie,
inconştientă, abia respirând;
vreau să mă cuprindă flăcări,
să ard toată, complet,
să fiu doar o cicatrice;
vreau să mă doară fizic fiecare colţişor
...doar să nu mi se mai frângă inima şi sufletul
atât de chinuitor."
( @rainbow_creature_ )