„— I-ai spus? a întrebat el în șoaptă, luându-mi mâinile de la față și forțându-mă să-l privesc.
— Nu! Cum să-i spun? Am stat acolo, m-am prefăcut că sunt bine, în timp ce ea îmi povestea despre bătăile inimii bebelușului... Iar eu mă gândeam doar dacă o să mai fiu aici peste un an să-l văd mergând! Black, e atât de nedrept!
M-am aruncat spre el, trecând peste consola dintre scaune, iar el m-a prins la pieptul lui. M-a strâns atât de tare, de parcă ar fi vrut să absoarbă toată boala și frica.
— Shhh, sunt aici. Sunt aici, Keira... a șoptit el, mângâindu-mă pe păr.
Dar apoi, am simțit ceva ce m-a făcut să îngheț. O picătură fierbinte mi-a căzut pe gât, urmată de o alta. Mi-am ridicat privirea și am văzut chipul lui Black, chipul omului de fier, al geniului care avea mereu o soluție brăzdat de lacrimi.
Black plângea.
— Îmi pare atât de rău, a reușit el să spună, cu vocea frântă. Îmi pare rău că trebuie să fii atât de puternică. Îmi pare rău că nu pot să fac ceva.... că nu pot să cumpăr sănătatea ta cu toți banii din lume.”
https://www.wattpad.com/story/401008303
