Nu te gândești vreodată cât de plictisitor ar fi daca am putea sa cunoaștem tot? Daca am avea acces până și la gândurile celorlalți, atunci, după mine, lumea asta ar avea 3 posibile sfârșituri: gheața, focul sau plictiseala, dar al treilea n-ar mai fi posibilitate, nici probabil, ci o chestiune de timp. Dar totuși, oare n-ar merita uneori să mori doar ca să scapi de tot dansul ăsta agasant: 3 pași înainte, un salt încrezător și apoi 7 pași înapoi, fă o piruetă agresivă și cazi – dar e doar pentru public –, și ridică-te, apoi un-doi-trei la stânga, ridicăți mâinile în sus și zâmbește larg – tot pentru public. Și niciodată nu va mai fi ca înainte. N-ar avea cum atât timp cât gravitatea încă sprijină funcționalitatea clepsidrei, iar nisipul cade în continuare nonșalant. Și nu te întrebi uneori dacă există posibilitatea de ștergere și a avut loc, de ce a fost selectivă? O amenințare, o dovadă de putere, de control, o tachinare? Psihanalizez din nou. Sau doar sunt conspiraționistă. Sau poate doar mă plictisesc. Niciodată nu va mai fi la fel, dar aici încă mă simt bine sa mai împart o vorbă. Să arunc o vorbă, că pentru a împărți, aș avea nevoie de încă cineva. Și nu e. Tu nu ești.
https://youtu.be/GTMcaAKXxAY
