Alegerea Norvinei

Capitolul al II-lea: Întârziatul

Ușa amfiteatrului se deschise cu un scârțâit prelung, dezvăluind corpul înalt și bine făcut al întârziatului. Tânărul era de o frumusețe stranie, genul care te făcea să simți cum te cuprind fiori pe șira spinării, încordându-te la maxim în timp ce te zbați să-ți recâștigi respirația tăiată. Avea o expresie ușor morocănoasă: sprâncenele dese îi erau încruntate, buzele strânse de parcă ar fi înghițit o lămâie.

Un ușor icnet de uimire se auzi în amfiteatru înainte ca fetele să înceapă să chicotească, dându-și impacientate coate în timp ce-i aruncau priviri însetate nou-venitului. Băieții îl săgetară cu invidie preț de câteva secunde ca mai apoi să se arate extrem de interesați de priveliștea oferită de ferestrele largi cu orientare spre campus. Norvina eșuă de câteva ori înainte să izbutească să respire din nou normal.

Pinguinul nu se arăta impresionat, era mai mult decât iritat de faptul că și anul ăsta va trebui să-și bată capul cu alt puștan arogant enervat de faptul că nu are parte de o profesoară în patul căreia să se strecoare ca să-și treacă examenele.

Străinul se mișca languros, coborând nonșalant scările în căutarea un loc liber. Hainele sale erau în totalitate negre, contrastând cu pielea palidă, care fiind acum scăldată în lumina directă a soarelui arăta aproape transparentă. Norvina putea jura că îi zărește tentele albăstrii ale fiecărei vene care-i străbătea corpul.

În ciuda încercărilor fetelor de pe rândurile aparent ocupate să se înghesuie cât mai mult pentru a-i lăsa un loc liber, tânărul se așeză în primul rând, fără nici măcar să le aprecieze cu un zâmbet eforturile. Norvina se ghemui stânjenită pe scaunul ei, străduindu-se să nu se uite în direcția băiatului. Grozav...fantezia asta erotică umblătoare s-a găsit să se așeze periculos de aproape de mine, iar eu arăt ca o boschetară se gândi ea, descâlcindu-și discret părul cu degetele.

Pinguinul, pufnind disprețuitor își suflecă mânecile cămășii. Întreaga bunătate întipărită pe chip i se scurse de pe față, sprâncenele stufoase arcuindu-se periculos, făcându-l să arate de-a dreptul amenințător. Era în mod clar dezamăgit de reacția elevilor săi la vederea întârziatului. Nu avea să-l lase pe individ să facă legea în timpul propriului curs doar pentru că niște studente leșinate salivau după el.

- Fetelor, vă rog, nu mai stați ca niște sardine și limitați-vă la o singură persoană pe scaun, în loc de trei! spuse Pinguinul, fără a ridica tonul, determinând studentele să-și reia rușinate locurile, pe când băieții își mai recâștigară din mândria pierdută, iar acum zâmbeau pe sub bărbie.

- Acum, dacă binevoiți să vă închideți gurile căscate, aș dori să începem ora. Pinguinul deschise geanta aruncată pe catedră, înșirând pe masă restul materialelor de care avea nevoie.

Norvina respiră adânc pentru a se calma, de data aceasta nu din cauza prezenței tipului de pe rândul ei. Acesta era unul dintre cursurile pe care le așteptase tot anul: niște note maxime la proiectele din cadrul cursului Pinguinului i-ar fi adus cu siguranță bursa de merit. Dar pentru a ajunge în punctul ăsta, trebuia să se facă remarcată încă din prima zi. De astăzi. Strânse încordată stiloul din mână, simțind cum un zâmbet încrezător i se înfiripă pe față pe măsură ce Pinguinul scria pe tablă subiectul din acea zi: Conștiința morală... noțiune exclusiv umană?

În continuare, Pinguinul prezentă pe scurt conceptul de conștiință, plimbându-se încet prin fața catedrei, poposind ocazional în fața tablei pentru a mai nota cuvinte cheie. Norvina, cu fața sprijinită în palme, îi sorbea fiecare cuvânt, deja fabricându-și în gând răspunsuri la potențiale întrebări. Cu toate acestea, prima și ultima întrebare a Pinguinului o luă total prin surprindere.

- Ce se întâmplă cu conștiința morală, pur umană, în cazul paradoxului oamenilor fără conștiință? Oare încă se află acolo, în străfundurile creierelor lor bolnave, într-o stare latentă sau este atât de coruptă încât este percepută ca fiind inexistentă?

Singurul care nu a părut luat pe nepregătite a fost întârziatul, a cărui mână se ridică languros în aer, accentuând cu atât mai mult faptul că nimeni altcineva din sală nu avea de gând să facă la fel. Pinguinul continuă să mai caute cu privirea doritorii care încetau să se ivească, alții în afară de nesuferitul acela. Zări expresia ezitantă a Norvinei și o îndemnă cu un gest al capului să răspundă.

Aceasta încercă să articuleze un răspuns coerent, însă nici măcar încurajările și remarcile ajutătoare ale Pinguinului nu o ajutară să ajungă la răspunsul dorit. Îi venea să urle atunci când se gândea că arogantul de lângă ar putea ști mai multe, dar se simțea mult prea jenată de propria neștiință pentru a mai îndura încă o secundă de îndrugat verzi și uscate în speranța că va atinge un punct relevant.

- Eu...nu cred că pot formula un răspuns pe deplin satisfăcător la această întrebare, se scuză Norvina, făcându-l pe Pinguin să ofteze dezamăgit. Străinul zâmbi, ridicându-și din nou mâna în aer.

- Dar eu pot, interveni el, cu aceeași expresie enervant de încrezătoare pe față. Neavând altă opțiune, Pinguinul îi spuse că-l ascultă, sprijinindu-se cu spatele de catedră, mâinile încrucișate la piept.

Toți au fost de-a dreptul șocați atunci când au realizat că tânărul ridicol de atrăgător cu personalitatea tipică și dăunător de clișeică de băiat rău avea un creier funcțional și tocmai a răspuns cu lux de amănunte la întrebarea Pinguinului, ba chiar avea un accent puternic, probabil francez. Până și profesorul părea să-și fi îmblânzit expresia iritată într-una mai indulgentă, ușor mirată. În ochii amândurora se zărea un licăr de satisfacție.

- Foarte bine, domnule...

- Varrons. Alicson Varrons, răspunse tânărul, trecându-și mâna prin părul care-i invadase fruntea. Respirația fetelor din sală se mai opri încă o dată la auzul modului în care Alicson își pronunță numele de familie, întinzând cu limba acel r ca untul pe pâine. Nu și respirația Norvinei, care nu deveni decât mai precipitată din cauza furiei.

- Să zicem că te-ai revanșat pentru întârzierea de astăzi, răspunse Pinguinul cu un ton indulgent, aruncându-și geanta peste umăr, pentru a pleca din amfiteatru. Alicson rânji mulțumit, urcând scările în urma profesorului.

Înainte să plece, îi aruncă o privire accidentală Norvinei, care se întâmpla să se holbeze la el cu o expresie de ură profundă întipărită pe față. Încercă să spună ceva, dar fata își întoarse capul, brusc ocupată cu aranjatul caietelor din ghiozdan.

Când Norvina îndrăzni în sfârșit să ridice privirea, realiză că sala era aproape goală. Nervoasă, tropăi pe trepte, ieșind grăbită din amfiteatru. Înfrângerea era greu de digerat pentru stomacul ei intolerant la eșecuri. Era obosită și agasată. Acum, avea două întrebări la care nu era capabilă să răspundă, cea a Pinguinului și o alta, care presimțea că avea să o deranjeze ceva vreme:

Cine, în numele tuturor sfinților, era tipul ăla?