Alegerea Norvinei

Capitolul I: Începutul

       Dacă erau două lucruri pe care Norvina le ura cu toată furia mocnită a ființei sale temperate, acestea ar fi fost cu siguranță diminețile care începeau mult prea devreme, alarma oribilă a colegei de cameră și înfumuratul de Alicson (curând, foarte curând, din momentul în care-l va cunoaște), nu neapărat în această ordine.

 Deocamdată toți nervii, întinși la maxim în perioada examenelor, îi erau concentrați asupra melodiei teribile care răsuna din telefonul lui Clover, colega sa de cameră. Era o înregistrare stupidă în care cele două fete, bete moarte, spuneau nonsensuri aproape inteligibile, care variau de la rețete de macaroane, la confesiuni jenante.

Un bufnet înfundat se auzi atunci când corpul Norvinei, inert și amorțit din pricina somnului se rostogolise leneș din pat, prăbușindu-se greoi pe podea. Îi scăpă un icnet scurt de durere în timp ce se întorcea cu fața spre Clover, care abia începea să se dezmeticească, pipăind noptiera în căutarea telefonului său, în timp ce înregistrarea continua să se deruleze, la volum maxim.

- Norvi...îți zic...tipul ăla din baia băieților...avea cea mai mare...mai apucă să spună vocea lui Clover cea beată înainte să fie oprită de actuala Clover, trează, dar total epuizată.

- Chiar era enormă, adăugă ea cu o voce răgușită, uitându-se în gol, clipind rar, de parcă ar fi rememorat întâmplare. Norvina pufni exasperată, ridicându-se cu mișcări greoaie de pe podea.

- Păcat că era invers proporțională cu mărimea creierului, remarcă acesta, căscând plictisită. Clover dădu aprobator din cap, aproape mecanic. Și-a acoperind fața cu o pernă, amânând momentul în care se va ridica într-un final din pat.

Cealaltă tânără se uita nemulțumită prin dulapul ticsit cu haine aruncate la întâmplare. Scoase de acolo niște pantaloni de blugi și un cardigan tricotat, pe care-l mirosi de câteva ori înainte să se decidă. Merse la baie, încremenind câteva clipe în fața oglinzii. Părul negru i se revărsa în valuri de bucle dezordonate pe spate. Arăta bolnăvicioasă, iar pielea îi era atât de palidă încât aproape părea incandescentă. În jurul ochilor se întindeau niște cearcăne adânci și vineții, ca niște semiluni întunecate. Își mușcă buzele în încercarea de a le reda culoarea rozalie.

Arăt ca un cadavru se gândi ea involuntar. Spera doar că nu și miroasă ca unul, pentru că nu mai avea timp să facă un duș. În 10 minute trebuia să ajungă la primul său curs de psihologie avansat(ă), iar să întârzie ar fi însemnat să-și saboteze propria imagine în fața profesorului.

- Să știi că-ți împrumut topul mulat pentru scopuri caritabile! N-am nicio șansă ca profu' să-mi dea notă de trecere fără un decolteu mai adânc... o auzi de dincolo de ușă pe Clover, care decise într-un final să înceapă să se pregătească.

- Aștept ca data viitoare să mă rogi să-ți împrumut notițele, glumi Norvina, ieșind grăbită din baie. Își aruncă fără niciun menajament cărțile în ghiozdan, se pulveriză cu o cantitate grosolană de parfum. Când plecă, trânti ușa în urma sa, duhnind a scorțișoară și flori de portocal.

Răcoarea plăcută a acelei dimineți o revigoră, simțind cum îi readuce parțial culoarea din obraji. Trase adânc aer în piept, inspirând cu satisfacție aromele familiare ale campusului la începutul zilei: cafelele aburinde pe care studenții le sorbeau somnoroși, mirosul de iarbă crudă al peluzei, mireasma vagă emanată de aerul îmbătător al dimineții.

Reuși să ajungă în amfiteatru fără să fie abordată de nimeni, fapt care o determină să încadreze această dimineață în categoria celor acceptabile. Se plasă în locul din față, aranjându-și markerele și pixurile pe masă cu gesturi mecanice și exersate, mizând, de asemenea pe faptul că dacă avea o aparentă ocupație, șansele ca cineva să intre în vorbă cu ea se reduceau considerabil.

Majoritatea studenților nu își ocupaseră încă locurile, rezervându-le trântindu-și gențile pe scaune. Stăteau adunați în cerculețe sociale, făcând glume și râzând din motive pe care Norvina nu le cunoștea. Le privea expresiile senine, fețele zâmbitoare și gesturile largi pe care unii din ei le făceau atunci când vorbeau. Îi recunoștea pe o parte de la celelalte cursuri.

În mod normal, era exact ca ei:zâmbitoare, sociabilă și perfect abordabilă, genul de persoană cu care te întâlneai întâmplător în stația de autobuz și începea să-ți spună cum a decurs ziua ei. Ar fi fost de mult în mijlocul cercului lor, abordând subiecte intrigante, atrăgând priviri și opinii controversate, dar nu azi. Nu acum. Probabil că unii studenți ar fi salutat-o dacă i-ar fi remarcat prezența, dar se simțea ușurată că nu au făcut-o. De abia își putea ține ochii deschiși, părul îi era încă încâlcit, iar hainele șifonate. Nu avea de gând să socializeze cu nimeni arătând ca un om al peșterii.

Sunetul scaunelor trase răsună în amfiteatru pe măsură ce studenții începeau să-și ocupe locurile, impacientați și entuziasmați deopotrivă, amuțind subit. Profesorul sosise, îndreptându-se cu pașii săi mici și apăsați spre catedră, unde își așeză cu finețe geanta enormă pe care o ținea pe umăr. Era un bărbat scund și îndesat, motiv pentru care fusese poreclit extrem de inspirat Pinguinul. Se prezentă scurt, scriindu-și numele pe tablă: Howard Castel, adăugând în paranteză faimoasa poreclă. Gestul lui stârni un val de râsete nervoase în rândurile studenților, care tăcură subit atunci când ușa amfiteatrului se deschise din nou, cu un scârțâit prelung.