The better me

Despartirea doare

A venit ziua de care mi-a fost teamă. Ziua în care îmi luam la revedere de la prietenii mei. Mă aflu in aeroport, strângând-o pe Lucía cat de tare pot. Lucía e singura mea prietenă și cea mai bună prietenă. O cunosc de când eram la grădiniță. Nici nu vreau să îmi imaginez cum arătam. Stăm una în brațele celeilalte și ne îmbrățișăm plângând. Simt cum lacrima mea se plimbă printre straturile de rimel. Îmi imaginez deja cât de horror îmi arată fața. Dar atunci o vad în fața mea pe Lucía care nu arată mai bine. Îmi ține obraji infierbântați intre mâinile ei reci. Mereu când se emoționează are mâinile reci. O cunosc prea bine.Îmi vine să izbucnesc în lacrimi când îi aud glasul dulce:

"Ai grija de tine și nu cumva să uiți să îmi povestești totul! Hai, afișează-ți zâmbetul frumos!"

Cuvintele ei calde imi aduc râsul pe buze. Ce mult o iubesc pe fata asta!

"Hei, nu o mai sofoca! E rândul meu să o îmbrățișez!"aud din dreapta mea glasul lui Matteo.

Matteo e cel mai bun prieten dar și cea mai nebună persoană pe care o cunosc. Îi iau pe amândoi în brațe chiar când aud strigătul tatei:

" Haide Elena, trebuie să plecăm!"

Oftând, o iau pe Sofia de mână și ne îndreptăm spre sala de așteptare. Pe ecran văd un scris uriaș care indică zborul nostru: Boston, 25 minute. După 5 minute am început să simt oboseala acumulată așa că decid să îmi iau o cafea.

"Tată, vrei și tu o cafea?"

Scufundat în revista din mâinile lui de abia i-am zărit semnul afirmativ. Mi-am luat portofelul din geantă și m-am îndreptat spre cafenea. Eram sigură că va costa mult dar corpul meu avea nevoie de cofeină. I-am luat și tatei cafeaua dorita, Sofiei i-am luat o apă și niste biscuiți si gustând din cafeaua mea ușor amăruie m-am întors la banca unde erau așezați tata si Sofia. Abia ajunsă am și auzit avertizarea

"Va rugăm să vă indreptați spre poarta B5 pentru zborul către Boston"

Ajunsă în avion, am ajutat-o pe Sofia sa își pună centura și imediat, m-am refugiat în muzică. Îmi mișcam ușor piciorul, ținând ritmul muzicii turcești. O mică obsesie de-a mea, muzica turcească. Eram scufundată în frumusețea melodiei când am început să fredonez fără să îmi dau seama. Imediat am primit un cot jucăuș din partea Sofiei care mi-a atras atenția. Cred că, cafea nu și-a făcut efectul pentru că după cinci minute eram in cele mai profunde vise.
Trei ore mai târziu am fost trezită de Sofia. Deschizând ochii îi vedeam fățuca pe care erau deja afișați ochii de cățeluș

"Mă plictisesc Elly, iar tata sforăie."

Așa am început să povestim, până când am aterizat. După ce am ieșit din avion, am sunat un taxi care, spre dezamăgirea noastră a întârziat o jumătate de oră. Douzeci de minute mai târziu mă aflam în fața noii mei case. Când am vazut-o am ieșit din taxi și cu gura până în pământ l-am întrebat pe tata:

"Aici o să stăm?!"

"Da, asta este noua noastră casă."

"Wow, dar de unde avem atâția bani?" Întreb eu încă șocată.

"Ei draga mea, nu lucrez pe gratis" spune tata cu zâmbetul lui cald.

Dupa ce m-am liniștit, m-am dus să îl ajut pe tati să descarce bagajele. Măcar aici, în casa asta uriașă o să am în sfârșit camera mea. Am terminat după un timp cu căratul bagajelor. Eram în fața ușii și aveam emoții pentru ce urma să văd. Tata a pășit în fața mea și a deschis ușa. Aveam în fața mea o priveliște frumoasă și caldă. Holul era imens și sus atârna un candelabru frumos. Tot mobilierul era alb cu nuanțe de crem. Sunetele de bucurie ale Sofiei care umpleau casa m-au adus din nou la realitate. Lângă intrare erau niște scări care duceau la etajul de sus, de acolo venea Sofia țipând.

"Elly, Elly hai sus! Camera mea e roz și pe pereți am unicorni" spunea Sofia cu zâmbetul până la urechi.

Fără să mai văd ceva prin casă, înafară de hol m-am lăsat trasă de Sofia sus pe scari. Ajungând sus am văzut patru uși paralele. Sofia îmi arată cu degetul să deschid camera ei. Privesc camera ei și mă pierd într-un film frumos. Pereții erau de un roz bombon care te făcea să visezi, patul era uriaș și toată camera era plină de sclipici si unicorni.

"Uite Elly, noua mea prietenă, domnișoara Unicorn. Domnișoara Unicorn, asta e Elly, sora mea.", prezenta Sofia cu vocea ei inocenta.

"Încântată de cunoștință domnișoara Unicorn.", spun eu în timp ce fac o plecăciune regală.

Am mai stat un pic în camera Sofiei, dar emoțiile pe care le aveam când mă gândeam că o să îmi văd camera nu se mai opreau, așa că i-am dat un pupic pe frunte Sofiei și am ieșit pe hol, căutându-mi camera. În spatele ușii paralele cu camera Sofiei văd o chiuvetă așa că îmi dau seama că acolo e baia. O baie mică, dar cochetă. Lângă baie era o mică debara, asta însemna că, camera mea se afla la o ușă distanță. Încet și cu emoții am deschis ușa.
În spatele ușii se ascundea un pat regal, alb, în partea dreaptă a camerei. Lângă pat, un geam mare cu perdele albe care lăsa lumina sa scufunde camera în căldura soarelui. Încet, cu câte un pas ma adânceam in camera mea, parcă smulsă din revistă. "Camera mea", repetam asta în gând. Dedesubtul geamului era un birou pe care se afla un buchet de trandafiri roșii. Trandafiri roșii, florile mele preferate. Am luat buchetul în mână și am simțit mirosul plăcut. Zâmbind, l-am pus pe birou și mi-am continuat explorarea. Întoarsă cu spatele la birou am văzut o saltea uriașă în formă de taburete care se afla chiar lângă mica mea bibliotecă. Iubesc cărțile. Iubesc să citesc și să mă pierd în povești care de care mai frumoase. Fiecare poveste are farmecul ei. Cu degetele mele încă tremurand trasez o linie imaginară pe toate cărțile. Mă întorc și văd în partea stângă a ușii dulapul meu. Nici nu vreau să mă gândesc căt timp va trebui sa îmi mut toate lucrurile. Eram gata să ies din cameră când ceva mi-a atras atenția, o scară. Mă uit în sus și văd o mică scară.

"Ce o fi?" șoptesc.

Urc scările și când deschid ușa rămân fără cuvinte.