The better me

In spatele usii

In spatele ușii se afla un fel de balcon acoperit. Am urcat până sus pe scară iar cand am văzut mai bine ce era acolo am rămas fără cuvinte. Era o cameră mică cu pereții si tavanul de sticlă. Pe jos era o mochetă gri și pufoasă. Într-un colț era o pătura albastră cu stele argintii. Afară era noapte. M-am întins pe pătura și am început să mă uit la stele si la orașul scufundat în liniște. Totul era atât de frumos. Străzile erau goale iar ploaia răcoroasă de afară îmi bătea in geamul deja aburit. Cu greu m-am despărțit de locul acela. Este fără ezitare cel mai frumos loc din casă. Cobor în camera mea și decid să merg să îi urez noapte bună Sofiei. Cobor încet scările iar când ajung jos îl văd pe tata dormind pe canapea. Televizorul este pornit iar tata se află într-o baie de hârtii. Sting televizorul, îl acopăr pe tati și mă duc in bucătărie. Bucătăria arată atât de bine! Dulapurile sunt de un alb lucios iar blatul este din marmură. Mă îndrept spre frigider ca să îmi iau ceva de băut dar frigiderul este gol.

"Mâine trebuie cu siguranță să fac niște cumpărături " spun in șoaptă!

Înfometată mă duc înapoi în camera mea și îmi scot telefonul din geantă. 39 de mesaje pierdute, 30 de la Lucía și 9 de la Matteo. Amândurora le scriu un mesaj scurt, cum că am ajuns cu bine și casa e foarte frumoasa. Mă spăl pe dinți și pe față și îmi caut pijamalele. Sunt prea frântă ca să mai fac duș. Dupa 10 min de cautare inutilă decid să îmi iau pur și simplu o pereche de pantaloni de sport și un tricou simplu. Mă schimb, sting becul și mă întind in patul meu cel nou.

"Ce zii a mai fost și asta" mă gândesc . Nici două minute nu trec și eu sunt deja adormită.

Sunetul bătăii din ușă mă trezește. Cu grijă mare tata intră în cameră cu o tabletă.

"Draga mea, sper că ai avut o primă noapte frumoasă și că ți-au plăcut cele două surprize ale mele" îmi spune tata.

Gandul îmi fuge la ziua de ieri, la trandafirii de pe birou și la locul special.

"Am dormit splendid. Mulțumesc, tată, pentru tot. Am venit ieri să îți mulțumesc dar ai adormit pe canapea."

"Sunt și eu batran acum și imi trebuie mai mult somn. Dar uite, am cumpărat 2 croissante și suc de portocale pentru dumneavoastră, domnișoară" spune tata râzând.

"Mulțumesc mult tata, ești cel mai bun. Doar vezi să nu mă obișnuiesc", spun eu in timp ce îi fac cu ochiul.

Îmi întind mâinile și iau tăblița cu micul meu dejun din mâinile lui. Tata îmi face cu ochiul și părăsește camera. Lihnită, mănânc tot, până la ultima firmitură. Într-un final mă dau jos din pat și încep să despachetez hainele și tot ce mai am prin bagaje. După două ore termin tot ce aveam de despachetat. Camera arată atât de diferit cu toate lucrurile mele. Nu știu ce să fac așa că ma hotărăsc să îi sun pe Lucía și pe Matteo. După o conversație bună cu prietenii mei decid să mă plimb prin oraș. Mă duc în camera Sofiei dar nu o găsesc. Mă panichez, fug jos de abia respirând. Pe masă, în salon vad un bilețel pe care mi l-a lăsat tata și pe care scrie că a ieșit cu Sofia până în parc.

"Ufff" răsuflu eu liniștită.

Mă întorc în cameră, mă machiez, mă parfumez, îmi iau portofelul, cheile,geanta și ies afară din casă. Vremea e atât de frumoasă, soarele îmi mângâie fața si agitația de pe străzi parcă mă liniștește. Mă plimb de câteva ore, în mână am pungi pline cu cadouri pentru Sofia și tata, pline cu mâncare dar și ceva lucruri frumoase pentru mine.

"Orașul ăsta e atât de frumos" mă gândesc eu.

Mai trece o oră și eu încă mă plimb. Mă uit la telefon sa văd dacă nu cumva am un apel ratat. Dar nu... Decid să mă plimb un pic prin parc. Aerul e atât de curat si de proaspăt și iarba din parc e atât de verde și miroase atât de frumos. Sunt fascinată de orașul ăsta. Nu am crezut că îmi va plăcea acest oraș dar cred ca era doar din cauza supărări pe care o simțeam atunci. Tata are dreptate. Faptul că am schimbat orașul și mediul mă ajută foarte mult să uit de supărarea prin care am trecut și chiar mă face mai fericită.

Afară se inserează așa că decid să merg acasă. Întorcându-mă trec pe lângă o vitrină care mă face să mă opresc în loc. Rămân uimită. Nu am văzut o rochie mai frumoasă. O culoare argintie și niște paiete mă fac să mă visez pe mine purtând acea rochie. Îmi scot portofelul ca să intru să plătesc rochia dar ceva oribil mă trezește din vis. Simt cum cineva mă trage de mână dar când mă uit mai bine îmi dau seama că tocmai am fost furată. Mă uit în fața mea și văd un om cu o cagulă fugind cu portofelul meu in mână. Fără să mă gândesc, încep să strig "Hoț!" și fug înspre individul care deja trecea de colțul străzii. Îl ajung și îl trag de o mână în timp ce cealaltă mână ii trage cagula de pe față. Când îl văd mă opresc. Nu e deloc ceva la care mă așteptam. Nu e un bătrân sau un adult. E un tânăr, un tânăr la care uitându-mă mai bine îmi dau seama că e frumos. Rămân blocată până îmi smucește mâna în dorința de a fugi. Imediat, îl lovesc între picioare și văd cum cade înaintea mea. Îmi iau portofelul din mâna lui.

"Nu degeaba m-a învățat tata cum să mă apăr" îmi spun în minte.

Între timp apare un polițist care patrula pe stradă.

"E vreo problemă?" Întreba el

Mă uit la tânărul chipeș de pe jos, scuze, hoțul chipeș și nu știu de ce fac asta dar raspund:

"Nu, nu e nici-o problemă"

Tânărul se uită mirat la mine și îl înțeleg. Nici eu nu știu ce e cu mine. De ce nu i-am spus polițistului că a încercat să îmi fure portofelul? Într-un final, polițistul pleacă și eu mă aplec către tânăr.

"Ești bine?" Îl întreb.

Doamne, ce se întâmplă cu mine? De ce îl ajut pe străinul ăsta care a vrut să îmi facă rău? Nu știu ce am așa că plec. Sunt deja la capătul străzii când mă întorc și nu îl văd pe străinul chipeș.

"Străinul chipeș? Ce am? Ugh, Elena, termină!!" Îmi ordon în șoaptă.