-Tata!De ce nu se trezeste?tipa Mason ingrozit.
-Fiule,nu stiu ce i se intampla,trebuie sa o aducem la clinica…calmeaza-te!Am trimis o ambulanta!Esti sigur ca respira,da?
-Da,cred…nu stiu ce sa fac!
-Mason,vreau sa te aduni …totul va fi in regula vei vedea...O sa te urci in masina ambulantei si o sa vii la clinica,poate o sa am nevoie de tine.
-Am inteles,au ajuns….trebuie sa inchid,a zis baiatul foarte speriat trantind telefonul langa pat.
Medicii au adus o targa si au intis-o usor pe Karla care inca era inconstienta.Mason a urmat paramedicii punand foarte multe intrebari:
-Va fi bine,domnule?
-Acum nu putem sa afirmam asa ceva,trebuie mai intai sa o consulte dr. James.
-Dar…ce se va intampla ,o sa moara?
-Baiete,calmeaza-te,respira si asta e bine,urca in masina!a spus unul dintre medici inchizand usa ambulantei.
Masina a ajuns foarte repede la clinica unde Edward astepta agitat.
-Domnule,nu e in stare foarte buna,a spus asistenta…cred ca a intrat in coma semiprofunda.
-Duceti-o la terapie intensive,vin si eu acum!Mas,dute in biroul meu si asteapta-ma acolo,sun-o si pe Evy.
-Da…a replicat Mason cu vocea tremuranda.
Tata,te rog,salveaza-o!
-O sa fac tot ce pot,e fata mea!
Au trecut 4 ore de foc.Nici o veste de Karla.Atmosfera era foarte tensionata.Evy si Mason asteptau pe banca din fata biroului lui Edward.Nimeni nu spunea nimic.Medicii ieseau si intrau din terapia intensive,colsuntandu-se.
-Scuzati-ma…imi puteti spune care e starea pacientei Karla Jensen?a intrebat Mason nemaiputand sa se abtina.
-Da,Mason,acum e bine,a zis Edward iesind din salonul alaturat.
-In sfarsit,cand aveai de gand sa ne zici?!Muream aici!ofta Mason.
-Nu te bucura prea tare,era in coma,si asta nu e un semn bun,Karla are ceva,dar nu imi pot da seama ce,acum corpul ei e perfect sanatos,iar acum 1 ora era in stare critica.
-O pot vedea?
-Mas…Bine,dar doar cateva minute,trebuie sa se odihneasca….o sa stea in noaptea asta aici,ca sa o pot supraveghea.
Am simtit mana rece a lui Mason atingandu-mi fata.Am deschis ochii si l-am vazut.Parea speriat dar sigur,trist dar fericit,ochii lui imi dadeau de inteles ca sunt bucurosi sa ma vada.
-M-ai speriat!a zis el sarutandu-ma pe frunte.
-Serios?am raspuns razand.Eu nu mai stiu nimic…a fost chiar asa rau?
-Depinde din ce punct privesti…ai lesinat in bratele mele,mai aveam putin si faceam stop cardiac…o putem lua si asa,zise Mason zambind ironic.
Nu am mai spus nimic,am ramas amandoi tacuti,il priveam,ma privea…S-a asezat lanaga mine si mi-am pus capul pe pieptul lui…am adormit…el nu dormea…simteam asta…eu il visam….
