Este ora 8:30. Peste o jumătate de oră începe ploaia de stele. Tot campusul e în fața universități așteptând spectacolul incredibil care poate fi văzut o dată la o mie de ani. Mai puțin eu care sunt la marginea orașului cu pană la bicicletă...
Eu sunt Adam. Am fost să mă plimb cu bicicleta prin pădurea de la marginea orașului pentru a mă relaxa și scăpa măcar puțin de gândul că sesiunea începe iar eu am de învățat 5 cărți. Ce a fost în capul meu când am vrut să dau la biologie nu știu. Nu pot să cred că am reușit să fac pană la bicicletă chiar în poate cea mai importantă zi din anii de facultate. Aștept ploaia asta încă de cand eram într-a XII-a. Trebuie să îl sun pe Victor să vină să mă ia cu mașina, lui nu îi prea pasă așa mult de ploaia de stele. Nu i se pare ceva foarte spectaculos.
-Alo! Ce zici?
-Sunt acasă. Tot campusul e în fața universității. Unde ești?
-Sunt cu bicicleta în pădure. Am făcut pană. Crezi că poți să vi să mă iei?
-Eu vin să te iau... Dar vei vedea spectacolul de la geamul mașinii.
-E ok. Te rog vino și ia-mă. Nu prea vreau să dorm prin lanul de grâu.
-Vrei să iau decapotabila lui Lewis? Sa vezi mai bine cerul
-Hai lasă glumele și vino o dată
-Urc acum în mașină
-Bă merci că vi!
-Nu-ți fă griji
Au trecut cam vreo 20 de minute de când am vorbit cu Victor și nu a ajuns încă. Sper ca ajunge imediat. Până la Universitate facem cam în jur de 10 minute cu mașina așa că pot apuca sa văd spectacolul.
Eram pe marginea drumului când deodată cerul se lumina aproape complet. Nu era albastru cum este de obicei ziua. Era un verde foarte deschis. Parcă aș fi teleportat pe altă planetă. Mii de stele încep sa cadă deasupra pământul. Era un peisaj de-a dreptul magic.
Deodată încep să cadă din cer niște particule mici și verzi. Parcă ningea, dar zăpada era verde, iar fulgi erau foarte mari. Încerc sa prind unul în mână dar arde în grozitor. Zăpada de obicei e rece! Toate acele particule au început sa cadă pe mine. Ardea îngrozitor. Am luat-o la fugă prin pădure și m-am ascuns într-o cabană. Fug repede la baie unde torn apă pe mine repede. Parcă nu mai arde așa tare
-Alo! Frate unde ești? Ai văzut ce e afară?
-Sunt chiar pe drumul principal din pădure. Parcă ploua cu ACID. Tu unde ești?
-Sunt în cabană. Vino repede aici! Lași mașina în fața și intri aici. E mult mai sigur.
-Care cabană?
-E o singură cabană mare în toată pădurea!
Telefonul se închide. Nu trebuia să-l chem pe Victor aici. Dacă i se întâmplă ceva? Nu e cel mai sigur loc în mașină.
După cam o jumătate de oră după ce am încercat sa îl sun din nou, am ieșit afară din cabană. Ploaia a încetat. Mă uit în jur. Copacii erau pe jumătate arși, pământul era crăpat, acoperișul cabanei era ars. În jur era un fum verde care totuși nu ma afecta. Am știut ca ziua asta este specială dar nu chiar așa.
Deodată îmi simpt corpul foarte cald. Simpt că ceva mă arde de la picioare până în vârful capului. Dintr-o dată mână mea a luat foc. Mă învârt în cerc speriat. Focul a crescut pe tot corpul. Ardeam dar parcă nu simpt ca ard. Îmi era cald dar parcă focul nu mă afecta. Parcă era un vis, sau coșmar...
Eram complet în flăcări dar nu mă afecta cu nimic. Mi-am dat ochi peste cap și am picat în genunchi. Am leșinat, iar după asta nu îmi mai aduc nimic minte ce sa întâmplat.
