Dincolo de limita oraşului

Prolog

Adam, un băiat care şi-a distrus sănătataea într-un orăşel de privincie, numulţumit de condiţia sa actuală şi speriat de gândul că asta i-ar putea duce sfârşitul mai curâd se apucă de alergări pe un drum de padure de la marginea oraşului Rovinari. Deşi parcă natura îi era potrivnică şi simţea că aerul rece de pădure îi umple plămânii de dureri contiuna să alerge tot mai mult şi fără pauze lungi. În paşii săi grabiţi ajunge într-un loc ascuns printre ramuri de copaci şi frunze, parcă uitat de timp, cu case vechi şi imbătrânite şi potecii înguste, chiar şi gardurile erau înlocuite de tufe cu spini crescute din pământ sau ramuri de copaci intrepătrunse.

Aici o întalneşte pe Elena, o fată de moda veche cu care reuşeşte să socializeze greu, dar care se acomodează cu el în final. Ea se îndrăgosteşte de Adam iar el profită de asta pentru scopurile sale egoiste. Apar conflicte între cei doi, rezultatul nepotriviri a două tipare diferite, a două moduri de gandire fără puncte comune. Elena reprezintă tipul de gandire arhaică, naturală care este considerată învechită şi depaşită de către Adam, care în ciuda numelui care face referire la omul clasic, natural, este reprezentantul omului modern, desprins de natura sa, golit de sentimentele autentice fiind dominat de dorinte egoiste si de cugetari, de stea de cercetare certă şi  renegare a valorilor fixe, traditionale.

Pe langă boala sa fizică provocată de mediul nefavorabil în care traia, Adam traieşte şi o boala mentală, a ideilor caracteristică omului modern, o boală a tristetii acute. Tocmai acestă boala îi aduce sfârşitul, deşi Elena încearcă să-l schimbe în zadar.

Simtindu-se la capătul puterilor, Adam îsi da seama că viata sa nu are nici un sens şi ca tot ce încercase sa facă e zadarnic fiindcă el era sortit pieirii.

Mai tarziu Adam  îşi dă seama că sensul vieţii este subiectiv, propriu fiecăruia şi că e constituit de ceea ce el nu mai simţise până atunci, un sentiment pe care îl descoperă mult prea tarziu, odată cu naşterea fiului său Daniel, cand el nu se mai poate împotrivi  conditiei sale de muritor.

Întamplarea mortii odată cu naşterea fiului simbolizează încredinţarea vieţii sale, fiului său şi totodată încredintarea mortii îi a conditiei de muritor  pe care în final o întelege ca pe o cedare  a vieţii unei alte persoane care reprezintă  lumea viitoare, un mesaj viu către alte timpuri.