Elise Black [Harry Potter One Shot] [✔]

I

       Era noapte. Elise Black, unica fiică - nerecunoscută oficial - a lui Sirius Black era afară. Vântul bătea cu putere, biciuindu-i fără milă fața înghețată a fetei și făcându-i părul negru și ud să fluture în spatele său. Fata zbura cu viteza unui fulger printre picăturile de ploaie spre Ministerul Magiei.

       "Domnul Potter deține informații în legătură cu tatăl dumneavoastră, domnișoară Black, spune Snape cu un zâmbet disprețuitor. Cică ar fi sechestrat în Ministerul Magiei, la subsol, de către Devoratorii Morții. Ce prostii debitează acest tânăr pentru atenție! În orice caz, noapte bună, Elise."

       Snape știa că Elise nu va închide un ochi până nu se va asigura că acele informații sunt doar prostii debitate de un tânăr obsedat de atenție. Și avea dreptate.

       Iar acum, udă din cap până în picioare, cu roba neagră lipită de trupul firav, speriată de moarte și călare pe un Thresal era în drum spre Ministerul Magiei, gata să-și salveze tatăl din ghearele Devoratorilor Morții.

***

       După ce a alergat ca un șoarece într-un labirint prin subsolul buclucaș al Ministerului, Elise a ajuns în camera pe care o ţintea. Inima i s-a făcut cât un purice și mână i-a înghețat pe baghetă când scena se desfășura în fața ei. O duzină de Devoratori ai Morții, Harry Potter, Hermione Granger, Ron Weasley, sora lui mai mică, Ginny, Luna Lovegood, Neville Longbottom și Sirius Black, tatăl ei.

       Cel din urmă nu era într-o poziție prea confortabilă, fiind ținut strâns de Bellatrix Lanstrange, o Devoratoare a Morții și mătușa ei, totodata, iar aceasta își ținea bagheta îndreptată spre tatăl fetei cu obrajii brăzdați de lacrimi.

       — Țineți fata! strigă Bellatrix.

       Un Devorator al Morții a apărut de niciunde și a imobilizat-o pe Elise, aceasta scăpându-și bagheta pe podea sub strânsoarea incomodă. O dureau cumplit încheieturile, dar nu scotea un sunet. Nu le dădea ea plăcerea de a ști că îi provoacă durere.

       — Ai venit să-ți iei adio? întreabă Bellatrix, afișând un zâmbet înfiorător. 

      Orice în aspectul lui Bellatrix era terifiant, de la rochia neagră, sfâșiată, care dădea împresia că tocmai pierduse o luptă cu o tufă de spini, la chipul alb ca varul, care trăda anii petrecuți în Azkaban, fără pic de soare, putrezind acolo în așteptarea de a-și pierde ultimul strop de rațiune. Ochii ei erau hăuri negre pline de nebunie și ură. Pur și simplu îți dădea fiori.

       Fata s-a uitat la tatăl ei preţ de o secundă. După doisprezece ani în care au fost separați și alți doi în care abea s-au văzut, ea voia să i-l ia. Nu îi putea permite una ca asta! Elise a survolat camera cu disperare, încercând să găsească o urmă de speranță de care să se agațe, și a mai recunoscut un chip. Îmbrăcat într-un costum de Devorator al Morții, era el, Draco Malfoy. Ultima șansă la viață a tatălui ei.

       — Fă ceva! a strigat fata cu voce tremurândă spre el.

       Băiatul blond s-a uitat la tatăl său, care se afla în stânga sa, ținându-i mâna pe umăr, apoi s-a uitat la antebraţul său. A încercat să-și ridice bagheta și aproape îi citeai vraja be buze, Expelliarmus, îndreptatăspre Bellatrix. Dar tatăl său l-a dezarmat numaidecât.

       Elise își îndreaptă iar privirea spre tatăl ei, începând să plângă mai amar, parcă cerându-și scuze pentru neputință. Acesta la rândul lui s-a uitat la Draco, apoi la fiica sa și a dat din cap aproape imperceptibil. Elise nu a înțeles gestul, îl ierta pe Draco pentru că era un nevolnic și pentru că i-a trădat... sau ce?