Nou început, noi dezamăgiri

77 3 2
                                    

Heii, sunt Vanessa, o adolescenta de 15 ani, o fire vesela, nebuna, și multe altele, o sa ma cunoasteti pe parcurs.

Am păr șaten cu șuvițe blonde,negre și roșcate, iar ochii mei sunt schimbatori, ba verzi, ba căprui, ba ambele :3

No, hai sa trecem la o zi din viața mea.

Luni, 15 septembrie, 7:00 AM

Mă trezesc ușor deranjata de luminile soarelui care în ciuda faptului că e luna Septembrie bătea destul de tare.

După ce îmi fac rutina zilnică, încep să îmi caut niște haine pentru prima zi de școală. Era mai dificil deoarece era și școală, ma rog, liceu, nou deci trebuie sa dau impresie bună. După 10 minute îmi aleg o pereche de blugi, o bluza neagră putin mai largă pe care scria "Long story bro'" și în picioare mi-am luat o pereche de converse negre.

Parul l-am lăsat pe spate, bretonul acoperindu-mi cat de cat ochii.

Mă uit la ceas și văd că era deja ora 7:45.

Cobor in graba în living, îmi iau bani de la părinti, îi salut și plec sper liceu.

Ajung acolo și mă duc direct la cancelarie unde întreb despre domnul Jack Stylison adică noul meu diriginte.

După ce aștept puţin vine un bărbat înalt, cam de 30 de ani, care ma conduce in noua mea clasă :3

Acolo, am fost pusă sa ma prezint, după asta am luat loc în a treia bancă lângă geam și calorifer, eh, noroc pe mine :3

În spatele meu era o fată, cu care am făcut cunoștiinţă, o chema Alessia, ochii verzi și par saten, corp de imvidiat, destul de înaltă, de treabă și locuia lângă mine. :))

În pauză Alessia mi-a prezentat câţiva dintre prietenii ei, apoi am plecat în parc deoarece nu am făcut ore.

Pe drum am dat peste un băiat

"Ai grijă pe unde mergi" - îmi spune el

" Mda, scuze ca nu ești atent -_-" -îi dau replica si îmi ridic privirea

În fata mea era un băiat cam cu 10 cm mai înalt ca mine, șaten cu ochi albaștri, eh, era frumos ce pot sa zic

" Ma cheamă Louis, iar tu ești? "

" Vanessa, dar prefer Vane"

" Incantat"

" La fel"

"Cati ani ai? " - îl întreb în timp ce am început să merg spre parc

"15, tu? " - ma întreabă în timp ce venea după mine

"La fel"

Am ajuns în parc, am mai vorbit cate ceva cu Lou și m-am dus acasă

După ce le-am povestit alor mei ce am făcut azi mi-am luat o cana de ciocolată și mă duc în cameră mea, îmi iau laptopul și întru pe Facebook unde vad ca am 59 de cereri. Le accept și văd că am mesaj de la Alessia și Louis.

După ce am vorbit cu ei m-am apucat sa citesc "Sub aceiași stea".

La cină mama și tata au zis ca o sa fie plecaţi pentru 2 săptămâni, și mi-au dat bani, deoarece plecau dimineața la ora 3.

M-am dus în cameră, m-am schimbat în pijamale si m-am pus în pat, ascultând muzică primesc un mesaj

"ce faci frumoaso? L"
"bine, ascult muzică, tu? V"
"Bine. Ieși la geam"
"okay"

Mi-am luat papucii de casă și m-am dus la geam, și acolo boom, Alessia și Louis la geamul de vizavi.

"Heiii" - spun ei

"Heii" - le răspund eu cu un zâmbet pe față

"ce faci?" - ma întreabă Alessia

"bine, voi ce faceţi acolo împreună? "

"Suntem frați" - îmi spune Lou

"și facem bine, vorbim cu vecina noastră pe geam" - completează Alessia

"Hai ca s-ar putea sa ma certe ai mei. Gn" -le spun

"gn fabuloaso" - spun ei râzând

*dimineața*

Mă trezesc cu un telefon de la Alessia

*conversație*
A: Neaţa
E: Neaţa copil, ce faci?
A: știi că avem școală nu?
E: ce oră e?
A: 7 jumate
E: ce?! Pa ma duc sa am imbrac
A: ăăm pa

M-am spălat repede, m-am îmbrăcat și am plecat la școală.

În timp ce mergeam m-am întâlnit cu Lou

"Neaţa somnorici" - zice cu un zâmbet tâmp pe faţă

" Neaţa satenule" - îi zic eu amuzată

" Hai ca in 10 minute începe școala"

"Alergam? "

" Bine fie"

*la media aveti poza cu Vanessa*

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Feb 09, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Dragoste cu năbădăiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum