Innocents With Secrets

6

CHAPTER SIX

Se putea citi pe ochii nostri entuziasmul, imbinat cu o temere si îngrijorare imensa, carora li se simtea mirosul de la foarte mare distanță. Eram pregătiti pentru asa ceva? Ar trebui sa ne bagam in asta? Este doar o capcana? Ar trebui sa ne încredem in ea?...Ma uitam la Carla si parca vedeam doar uitandu-ma pe fata ei ca simte acelasi lucru ca mine. Tremura involuntar.

- Cum sa incep...spune Andreea încercându-si sa isi gaseasca atent cuvintele. Planul consta in a avea un camion, condus de cineva care are permis, sau care macar are peste 16 ani. In camion, va fi marfa care este adusa de obicei la sediu, in cutii mari de carton, iar, printre ele, ar trebui sa stam noi toți bine ascunși din moment ce paznicul mereu controleaza încărcătura. Persoana care aduce marfa trebuie sa aiba uniforma de jandarm, altfel paznicul isi va da seama ca este ceva greșit. Dupa ce ne infiltram cu succes, vom lasa camionul in garaj si vom intra prin spate, usa care duce direct in sediu.

Planul ei e nebunesc. Asta reuseste doar in filme, plus ca suntem doar niste copii de 14 ani.

-Intrebari? spune cu un zâmbet non-salant.
-Oh...tu chiar crezi ca ne va reusi asa ceva? Politistii si criminalistii nu sunt niste oameni... chiar asa de prosti cum credem noi...spune Carla neincrezatoare.

Dupa alte 5 minute de vorba si clarificare a situatiilor, Andreea tresare spunand:

-Deciiiiii...Cunoașteți pe cineva care stie sa conduca?
-Ah...eu nu...zice Carla dezamagita.
-Bogdan? întreabă Andreea optimista.
-Ah..pai...nu...stiu...nu...am pe nimeni in mi-

Atunci un beculet mi se aprinde si deschid ochii mari si înghit in sec.

-Daca stau sa ma gandesc putin...

Ideea asta e nebunească. Nu am cum sa fac asta sa funcționeze. O sa zic pur si simplu ca nu stiu pe nimeni...

-Deci? zice Andreea nerăbdătoare si cu o privire putin cam malefica.

-Da, stiu pe cineva de fapt.

Fuck de ce am zis asta.

-Este...o fata...nu prea vorbim...dar..cred ca as putea...vorbi cu ea...

De ce mint constant. Este una dintre cele mai apropiate persoane ale mele...Situatia asta ma bulverseaza.

-Dar întrebarea e, CUM îi spun? Hey, stii, prietena mea cea mai buna a omorât o persoana ca sa ma salveze pe mine si acum avem nevoie de ajutorul tau sa ne infiltram intr-un departament de poliție sa ne stergem urmele! Tu ce mai faci???

-VORBESTE MAI ÎNCET, imi zice Carla pe un ton agresiv iar apoi dandu-mi o palma peste fata. O vom scoate la capat. Trebuie sa o scoatem la capăt. Atata timp cat ne avem unul pe celălalt...

-Ai dreptate...Nu vreau sa fiu pesimist dar totusi, toata chestia asta suna cam absurd. Și apropo aia chiar a durut...zic eu frecandu-ma cu mana de obraz.

-Ne vedem maine, prieteni! spune Andreea indepartandu-se usor mergand cu spatele si facandu-ne cu mana.

Din vorba noastra, eu si Carla ne dam seama ca Andreea nu mai este langa noi, iar eu tresar speriat si spun:

-Stai ce?!?! UNDE TE DUCI? Nici macar n-am terminat de vorbit, planul nici nu e gata, stai pe l-

-Va fi bine! Am încredere in voi.

-STAI ASA! Avem nevoie de o asigurare ca te vei intoarce si ca nu ne vei preda direct, spune Carla hotarata.

-Hmm...sa ma gandesc...spune Andreea indreptandu-se usor inapoi spre noi. Ce zici...daca v-as lasa telefonul meu? Sau...si mai mult...buletinul?

Eu si Carla ne uitam surprinsi si fara cuvinte unul la altul, necrezand ca ar face asta.

-Poftim, buletinul meu si cardul pe care mi l-a făcut tati si care are pe el...sa zicem...bani îndeajunsi sa puteti sa va faceti pasapoarte false si sa plecati in alta tara fara de urma.

Iau usor cardul si Carla trage rapid buletinul si incepem sa ne uitam iar ciudat unul la altul si la Andreea.

-Pregatiti-va! Maine va fi o zi cam innorata, spune Andreea retragandu-se.

E nebuna. Cu siguranta duce lipsa de o viata normala, dar e evident ca nu a avut parte de ea niciodata. E insetata de aventura, asta daca nu e direct chiar... psihopata.