Calypso - Fântâna nemuririi

Capitolul 1 - Port Royal

  ~~~ Rose ~~~

~* Port Royal, 1732 * ~

   — Mai repede Bonny. Am nevoie de mateloți noi și dornici de aventură, am spus plină de entuziasm.

   O studiam atent pe frumoasa creolă cu forme voluptoase din dreapta mea. Bonny era genul de femeie care putea întoarce privirile oricărui bărbat, însă niciodată nu era interesată de vreunul, cu excepția iubitului ei. Frumoasă, cu o piele ciocolatie și o privire pătrunzătoare, cu părul ondulat și lăsat pe spate, Bonny era asul din mânecă atunci când voiai ca cineva să nu fie atent la ceea ce faci tu.
   Cine spune că prietenia dintre două femeie nu este ceva de durată, încă nu s-a întâlnit cu noi. O cunoşteam de ani buni, pot spune că o parte din copilărie mi-am petrecut-o cu ea, iar atunci când am fost nevoită să o iau cu forţa din casa unui individ ce dorea să o forţeze să se mărite cu el, nu am dat înapoi. M-am aruncat cu capul înainte, luând-o pe Bonny şi lăsând în urma mea un dezastru, ca de fiecare dată, dar asta e o altă poveste. Bonny a fost lângă mine în cele mai grele momente, iar faptul că m-a ajutat să pun din nou pe ape un vas precum Calypso a pecetluit prietenia noastră. Nu mă deranjau puterile pe care le avea și nici nu aveau cum să mă deranjeze, căci fără ele Calypso nu ar mai fi navigat vreodată.
   Ochii de culoarea smaraldului ai lui Bonny mă studiau atent, iar chipul i s-a înseninat, odată cu micuţul zâmbet ce-i apăruse în colţul gurii. Se citea amuzamentul în privirea sa și era mai sigură ca niciodată că entuziasmul meu avea să dispară la fel de repede cum a apărut. Știa cât de mult mă plictisesc oamenii simplii, însă eram nevoită să-i privesc ore în șir și să aleg câțiva pentru următoarea călătorie.

   — Căpitane, ai răbdare. Ai să vezi câți marinari o să găsim. Problema însă este alta: de unde vom face rost de o corabie?

   — De parcă nu m-ai cunoaște, spun uitându-mă atent la un vapor ce tocmai ancorase.

   Îmi întorc privirea din nou spre Bonny și-i zâmbresc cu subînțeles. Acesta zâmbește şi ne continuăm drumul spre cârciuma unde majoritatea marinarilor își pierdeau nopțile și banii. Era evident că nu puteam renunța atât de ușor. Până la urmă, unde era lupta, acțiunea? Unde era distracția?
   Am înaintat hotărâte pe străzile pline ochi. Era o după amiază obișnuită pentru cei din Port Royal. Fiecare își vedea de treburile zilnice, singurele intruse din acest peisaj eram noi două. Îmi dădeam seama de acest lucru din privirile pe care oamenii ni le aruncau, ca mai apoi să-și ferească ochii când observau că mă uitam la rându-mi. Le auzeam vorbele abia șoptite, le vedeam grimasele și fețe palide când bănuielile lor se confirmau. Știam toate zvonurile care circulau printre cei din Port Royal, doar eu le răspândisem. Emily Rose era moartă, însă acum se plimba în voie, alături de Bonny pe străzile lor, aruncând din când în când ochiade și zâmbete.
   Eram mai hotărâtă ca niciodată să-mi formez un echipaj și să plec pentru a-mi recupera corabia. Împreună cu Bonny, eram gata de o nouă aventură.
   Realizam că toate evenimentele din zilele trecute împingeau lucrurile până aici. Încă încercam să mă mint că este doar un coșmar. Da! Aveam să mă trezesc în cabina mea, chiar în clipa în care Bonny avea să ridice ancora. Aveam să fiu plecată din zona Spaniei și toate lucruile aveau să fie uitate.
   Însă, în urmă cu câteva zile chiar ancorasem în apropierea Spaniei. Aici urma să facem recrutări și să luăm provizii, dar ca de obicei, nu totul se întâmpla exact așa cum plănuiesc, deoarece soarta își spune mereu cuvântul și îmi dă peste cap fiecare plan.

~ * Coasta Spaniei, cu câteva zile în urmă * ~

   — Aruncaţi ancora, coborâţi velele, debarcăm pentru provizii.