Dar oare-ti amintesti cand imi spuneai ca viteza o sa te vindece? Ca intr-o zi vei lua permisul si, cu muzica la maximum, o sa mergi spre nicaieri. Ca o sa fie unul din putinele lucruri care inca te vor ridica de jos.
Atunci, oare de ce eu sunt aia care face asta in locul tau? De ce simt nevoia sa calc afurisita aia de pedala de acceleratie de fiecare data cand clachez? Ti-am preluat nu doar gesturile, ci si convingerile. Ma afund in scaun uneori si ma gandesc cum ar fi fost daca tu erai in dreapta mea. Daca as mai fi fost cum sunt acum sau daca totul ar fi fost diferit. Mi-e greu sa ma gandesc la tine la trecut, asa ca imi imaginez cum o sa fie cand o sa te vad. Sper ca nu sunt singura care o face... nu pot sa cred ca o sa recunosc asta, dar mi-ai patruns de mult in suflet si jur de vrei sa iesi. Ti-am dat atatea motive, mi-ai dat atatea motive si totusi sfarsim mereu impreuna.
E atat de amuzanta soarta asta... dar traim cu ea si e al naibii de satisfacator sa vedem cum mai are sa ne tortureze si maine.
