Acum ceva timp, pot spune că eram o fată simplă de 7 ani. Eh, şi acum sunt aceeaşi fătă doar că am 18 ani. Da..18 ani o vârstă chiar interesantă. Oricum să revenim la poveste. Mă numesc Cristina şi am 18 ani. O zi obişnuită ca toate celelalte, şcoală-casă cam ăsta era programul meu. Pe parcursul aniilor am învăţat că oamenii nu rămân aceeaşi şi dacă rămân ceva era ciudat. Oricum tata mereu îmi spunea ''cine îţi e prieten n-o să se schimbe niciodată faţă de tine'' crescând îi dădeam dreptate tatei. Am avut mulţi prieteni, dar degeaba când aveam nevoie nimeni nu era acolo sau poate da, prietenii de când eram micuţa. O faţă pe nume Georgiana ne ştim de 12 ani, şi pot spune că în unele momente nu prea vorbeam dar dacă aveam nevoie de ea era acolo..mereu acolo. Să trecem acum la şcoală, pot spune că în clasele 1-8 am fost chiar timidă, dar pe parcurs m-am schimbat oricum toată lumea se schimbă ori în bine ori în rău acum noi alegem. Aveam multe ''bisericuţe'' cei timizi cu cei timizi, cei populari cică aşa se numeau dar eu nu prea îi vedeam aşa. Mereu îi catalogam ca fiind nişte copii cu aere. Acum dacă ai bani nu înseamnă că eşti regele/regina lumii nu? Dar în ziua de azi ''banii'' vorbesc. Aveam o prietenă una din cele ''populare'' nu prea suporta să vorbesc cu cineva înafară de ea. Poate ţinea la mine sau cine ştie. Numele ei Georgiana, numai peste numele ăsta dădeam. Aşa pot spune că era puţin diferită dacă ţinea la cineva trebuia să fie numai pentru ea atât! Nimeni nu atingea, vorbea sau mai ştiu eu ce. Eram prietene bune până la vârstă de 12 ani după a trebuit să plece şi nu prea am mai ţinut legătura. Cine ţie prieten ţine legătura cu ţine chiar dacă pleacă în altă ţară, n-am putut s-o oblig să vorbim non-stop oricum a fost alegerea ei nu puteam să fac decât să fiu de acord. Zilele treceau şi aşa cum zbura timpu' am ajuns în prima zi de liceu şi acolo emoţii. Aveam o vecină chiar simpatică chiar dacă nu prea vorbeam dar ştiind că suntem în acelaşi liceu am început să vorbim din ce în ce mai mult. Numele ei era Mariana, o faţă înaltă, cu ochi căprui, şatenă destul de frumoasă, ştia ce vrea de la viaţă dar ce-mi plăcea cel mai mult la ea era faptul că nu prea punea la suflet vorbele rele. Că doar ce..dacă nu eşti vorbit pe la spate chiar de persoanele la care nu te aştepţi înseamnă că nu exişti. Prima zi venise eram amândouă emoţionate, adică eram obişnuite cu nişte persoane la şcoala generală eram puţini şi acum de la acel nivel am trecut la unul mai mare ( liceul ) Plecasem amândouă de acasă spre liceu, în faţa liceului când să intrăm...
