La Capatul Drumului

1

Totul a început cu zâmbetul ei, zâmbetul ei timid, ochii aceia mari și căprui care îmi cercetau toată ființa, ma simteam privit in interior, dezgolit in fata ei suavă. Corpul îmi era cuprins de valuri fierbinți in timp ce obrajii mi se îmbujorați ușor. Era frumoasa, simplitatea ei, felul cum își aranja suvitele blonde, încercând sa le dea la o parte de pe obrajii albi, ma făcea sa tresalt pe interior. Dacă nu mi se părea prea penibil gândul, puteam spune ca ma îndrăgostisem.
Așa a început ziua acea de mai, o simpla călătorie cu trenul, încercând sa ajung la liceu, m a adus fata in fata cu acea fata. Cum stătea lângă fereastra, privind pierdută priveliștea de afara, pana sa îmi întâlnească privirea. M am dezmeticit din visarea mea, și prefăcându-ma preocupat, am început sa îmi caut un loc in care sa ma așez, întâmplarea făcuse ca singurul loc liber din tren sa fie lângă ea. I am zâmbit stingher și cu pași șovăitor m am dus spre ea. M am Așezat atent pe scaun, încercând sa fiu cât mai tăcut posibil, ma simteam jenat și enervat de faptul ca ma comportam ca un puștan care vedea pentru prima data o fata cu un interes mai mare decât îl avea pentru propriile jucării. Părea atât de mică in scaunul ei, atât de nepotrivita in peisajul acela. Își freca mâinile agitata, încercând sa scape de disconfortul creat. Ma simteam puțin vinovat pentru starea ei, așa ca am decis sa sparg liniștea, însă sunetului trenului o luase demult înaintea mea. Fata tresărire instant, aruncându mi un zâmbet in semn de scuze.
-E ok, și pe mine ma mai sperie uneori! Am zis eu. Poate avea sa deschidem o discuție. Însă ea tacu in continuare, lăsându și privirea in jos. Am tăcut și eu.
Tăcerea asta a durat vreme de câteva minute. Auzeam rotile trenului, cum se loveau de sine, ca un tropait de cal. Înfundat și totuși asurzitor. Ma cufundase in gânduri, de ce nu voia sa vorbească totuși?
Poate ma înșelasem in privința semnelor. Mare pacalici eram, fantazam la povesti de iubire neexistente. In cele din urma ajunsesem la destinație, m-am ridicat de pe scaun șovăind, aruncând încă o ultima privire fetei din tren, continua sa privească in jos, netulburata de zgomotul din jur. Am oftat in interior, și mi am aruncat ghiozdanul in spate, coborând din tren. Am mai stat câteva clipe pe peron așteptând ca acesta sa plece, priveam fix spre locul fetei, care acum ma privea din nou. Mi a aruncat un zâmbet in cele din urma, iar eu m-am simțit  fericit.