Lunec

Începutul

-Angi, tu mergi spre centru când peci acasa de la facultate?

-Da, dar iau autobuzul, probabil!

-Mă aștepți și pe mine? Merg și eu în aceaași direcție!

-Sigur Erika, cu mare drag! Indeferent dacă merg pe jos sau autobuzul?

-Da, nu are împortanță!

-Ok! Dar de ce mergi spre centru?

-Merg acasa, eu sunt de aici din Cluj!

-O! Dar credeam că stai la cămin! Nu știu de ce, sunt sigură că așa am înțeles de la colegi.

-Poate ei zice-au de sefa de an, e tot Erika și ea, iar ea chiar stă la cămin!

-Poate, nu prea contează oricum!

-Păi da!...

-Bine, hai să ne grăbim la curs!

-Dar mai sunt mai bine de treizeci de minute până la fix! Serios, Angi... și mai avem zece metri până la aulă!

-Cum vrei! Dar eu vreau să ajung mai repede.

- Bine, i-o înainte! te urmez și eu, dar mai stau pe aici.

      Și cu asta am grăbit pasul, vroiam să fiu singură, mereu vreau să fiu singură. Doamne, vântul bate ușor și blând, aș mai rămâne afară, dar în scurt timp se va aglomera cu studenți puși pe bârfe și cu mare lor plăcere de a fuma, vor ridica un nor de fum în jurul meu, iar asta chiar nu îmi place. Pași mă duc rapid și îndată mă trezesc în aula A1 și ecoul ei mă lovește putermic când deschid ușa cu zgomot. Albul ce colora pereți cu monotonie și multe gânduri deplașate, iar băncile așezate în trepte, bănci vechi și totuși frumoase, comode, de un portocaliu viu, culoarea lemnului așa cum natura ți-l oferă. În încăperea asta întră în jur de o sută și douăzeci de oameni, dar atunci nu e suficient oxigen pentru toți, iar jumătate adorm  după primele douăzeci de minure după ce domnul Georgescu începesă ne vorbească despre ecologie. Despre cum este împărtit ecosistemul și că natura ar putea fi un exempu demn de urmat, dar pentru asta trebuie să o decoperim.

     Două ore cât durează cursul doar el vorbește, uneori în chineză pentru noi și alteori ne mai ține și morală, despre cum noi oameni nu ne respectăm, prin faptul că singuri ne murdărim ”casa”, e un om care vorbește mult! Nu de mult Dan, unul din colegii, după două ore de sport, fotbal pe timp de iarnă, a venit la curs plin de viață, dar cum în sala de curs e foarte cald s-a pus prin spate pentu a nu-l vedea din față profu și în liniștea din spatele meu s-a auzit un sforăit fin. Dan al meu visa corăbi pe marea albastră, dar cum nu doar eu l-am  auzit în sală s-a făcut un pic de zarvă. Doar cîteva clipe am privit prin peretele din spatele profesorului, aflat la catedră și mă speriu groaznic când îl văd sărind în cadrul meu vizual, mi-a stat inima în loc. Dar nu eram eu cea vinovată de reacția lui, a mers în spate să vadă cât de bine doarme colegul Dan. A fost un moment hasliu când a rugat colega aflată lângă el(îmi scapă numele) să se ridice și să meargă la catedră în locul lui, iar dânsul s-a așezat în locul ei. De acolo a început să ne vorbească, iar Dan lăngă el sforăia bine mersi, dar nu pentru mult timp. Domnul Georgescu a început să îi vorbească la ureche despre,... mai bine trec direc la partea când sa trezit și s-a speriat foarte tare, a sărit în picioare ca ars și imediat s-a așezat, dar scaunul cum e cu arc se dă pe spate automat ce te ridici în picioare, da el sa trezit sub bancă.A fost un moment foarte amuzant, acum Dan trebuie să stea în primul rând de bănci, mereu o să îmi amintesc momentul, am chiar râs.

    M-am așezat pe locul unde mereu mă așez și m-am pregătit de curs. Liniștea ce mă înconjura era așa deasă și plină de mister. Am stat așa și mintea mea a început să zburde, între timp ghiarele nopții au început să câștige teren și ninsoare să îmbrece în alb Clujul cenușiu și plin de praf.