Dragobetele sărută fetele

1. Zi de sărbătoare

Cin' te-aleargă-n astă zi
Tot anul te va iubi

România
24 Februarie 1924

Îmbrăcați în straie de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlniră în fața bisericii în acea dimineață de primăvară. Se anunța o zi frumoasă, senină, căci soarele alungase aproape toți norii aflați în calea lui. Parcă știa că astăzi era vremea să strălucească în toată splendoarea lui!
   Era încă destul de răcoros afară datorită orei matinale, așa că cei mai mulți tineri aveau pe ei cojoace sau pieptare de lână și opinci lătărețe legate pe picior cu șireturi. Băieții aveau pe cap căciuli din blană de oaie, lucrate cu migală de către meșterii satului; cămășile albe de in sau din bumbac ales, ajungeau până la jumătatea coapselor, de unde se iveau pe dedesubt bernevici de aceeași culoare. Pe de altă parte, tinerele fete purtau marame pe cap și cămășile brodate, din pânză albă, erau bine ascunse de bundițe viu colorate sau cojoace. Catrințele din lână, lungi până la glezne și strânse la brâu, scoteau în evidență talia subțire și forma zveltă pe care o aveau multe dintre ele.
   Tinerii aveau un lucru în comun: pe fețele tuturora străluceau zâmbete de anticipare. Fetele chicoteau adunate în grupulețe iar băieții se ghionteau unii pe alții cu subînțeles. Toți știau că această sărbătoare putea să lege destine pentru totdeauna.

   Eleonora Dacian se număra printre puținele fete care nu zâmbeau în acea zi. Era tensionată și nu îndrăznea să dea ochii cu Mihai, deși el o privea de multe ori pe furiș. Voia astăzi să culeagă flori împreună cu celelalte fete - precum era obiceiul - , voia să-l evite pe Mihai... Ba nu, voia să-i vorbească. Ba, nici ea nu știa ce voia...
Și în final, își dorea să se întoarcă acasă teafără la ora prânzului (când obiceiul zburătoritului avea să înceapă) fără să fie prinsă din urmă și sărutată, de către un vlăjgan căruia îi căzuse dragă.
Oh, vai, o aștepta o dimineață lungă. Și începea să regrete că se lăsase înduplecată să participe la sărbătoarea asta...

    Când toți tinerii sosiră la punctul de întâlnire, puseră la cale un traseu bine cunoscut prin lunca satului, unde aveau să culeagă flori de primăvară. Mai târziu în acea dimineață, băieții aveau să aprindă un foc pe deal precum obiceiul spunea, iar în jurul lui aveau să așeze fetele și băieții pentru a lega prietenii și discuții. Ora prânzului era cea mai așteptată. De băieți, bineînțeles. Atunci, fetele se întorceau în sat alergând, urmărite de către un tânăr. Dacă băiatul reușea să o prindă, iar fata îl plăcea, o săruta în văzul tuturor. Chiar din acest obicei se trage expresia "Dragobetele sărută fetele". Acest sărut simboliza logodna celor doi timp de un an, sau mai mult, Dragobetele fiind prilejul potrivit pentru a afișa dragostea în fața comunității.

    — Ești bine? întrebă Florina, prietena ei cea mai bună, strecurându-se pe lângă ea.

    Eleonora clătină din cap.
    — Nu chiar. Îmi pare rău c-am venit...

Sesizând nota de descurajare și glasul tremurat, Florina o îmbrățișă.

    — Nu spune asta. Știu că-l iubești pe Mihai și știu că ești supărată pe el. Te rog, dă-i o șansă. Văru' meu o fi neglijent de multe ori, da' are sufletu' mare.

    Nora tăcu. Știa că spusele ei sunt adevărate. Numai că voia să se convingă de acest fapt într-un fel sau altul, și singura șansă pe care o avea era să meargă alături de tinerii satului în pădurea vecină. Poate că florile de acolo o vor înveseli și îi vor abate gândul de la tânărul chipeș care nu o scăpa din priviri de când venise...